monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două trasee turistice noi în Cheile Turenilor

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a realizat două noi trasee turistice în zona Cheilor Turenilor: Circuitul versanților (punct albastru) și traseul de legătură cu Cheile Turzii (triunghi albastru).

Două trasee turistice noi în Cheile Turenilor

Circuitul Cheilor Turenilor oferă de pe cei doi versanți o perspectivă spectaculoasă asupra defileului străbătut de Pârâul Racilor. În lungime de 4,5 km și cu o diferență de nivel de 260 de metri, traseul este unul ușor și poate fi parcurs tot timpul anului. Punctul de plecare este în parcarea din fața Centrului de Informare Turistică din Tureni.

Poteca urmărește apoi creasta versantului drept al cheilor, iar după ce sunt depășite toate formațiunile stâncoase, virează la stânga și coboară prin Pădurea Copandului până în avalul defileului. Punctul albastru continuă pe versantul stâng cu o urcare până pe culme (zona Țancurilor) iar apoi revine, urmând culmea, până în punctul de plecare.


Cel de-al doilea traseu face legătura între cele mai cunoscute defilee ale județului Cluj: Cheile Turenilor și Cheile Turzii. Ruta, marcată cu triunghi albastru, are o lungime de 9,4 km și o diferență de nivel de 300 de metri, traseul este practicabil tot anul și se parcurge în 3-5 ore, în funcție de condiția fizică a turiștilor. Traseul are același punct de plecare – parcarea din fața Centrului de Informare Turistică din Tureni, străbate defileul Cheilor Turenilor, apoi Pădurea Copandului, urcă spre Autostrada Transilvania pe care o subtraversează, trece pe la Izvorul Romanilor și merge spre Cheile Turzii, străbătând, spre final, Pădurea Vapa. Punctul final este în zona refugiului Salvamont Cheile Turzii.

Este un traseu considerat de dificultate medie, întrucât una dintre variante este cu parcurgerea defileului Cheilor Turenilor pe echipările gen via ferrata realizate de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj pentru a evita traversarea apei. Această variantă necesită echipament (ham, cască, lonje). Dacă Pârâul Racilor nu este mare, defileul se poate parcurge și pe veche cărare turistică, necesitând însă traversarea de câteva ori a apei.


CITEȘTE ȘI

Cascada sălbatică, mai puțin cunoscută, considerată un colț de rai, la mai puțin de 150 de km de Cluj