Actualitate
Senatorii au amânat votul privind legea carantinei și izolării
Comisia juridică a Senatului a decis, sâmbătă, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterii asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.
S-au înregistrat 6 voturi pentru propunerea PSD, două împotrivă şi 3 abţineri.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a solicitat în Comisia juridică amânarea până luni a dezbaterilor asupra proiectului privind carantinarea şi izolarea, pentru a studia practicile Uniunii Europene în domeniu, menţionând că actul normativ venit de la Guvern nu este coerent şi „cetăţenii au dreptul la o lege care să-i protejeze”.
„Propunerea mea e să facem o lege bună pentru România. Staff-ul comisiei a stat până la 4 dimineaţă pentru că nu a primit o propunere coerentă de la guvern. Noi am încercat să facem un text mai bun, proiectul cum a venit de la guvern nu este coerent. Oamenii trebuie să ştie cum pot fi internaţi şi feriţi de abuzuri. Interesul comun este de a avea o lege care să-i protejeze pe români. Ne-am săturat de legi fără fond, să facem o lege bună care să nu pice la CCR. Oamenii aşteaptă de la noi o lege bună, nu să-i păcălim că avem o lege publicată în Monitorul Oficial”, a spus Cazanciuc.
Senatorul PNL Iulia Scântei a spus că această propunere înseamnă nerespectarea deciziei de convocare a plenului Senatului pentru sâmbătă şi a avertizat că va avea implicaţii asupra sănătăţii cetăţenilor.
„Din data de 25 iunie, de când CCR a publicat decizia de neconstituţionalitate practic am lăsat întreaga ţară şi pe toţi cetăţenii într-o stare de instabilitate, nu mă refer doar la cetăţenii infectaţi, mă refer la masa largă şi la toate comunităţile care sunt în prezent sănătoşi şi trebuie protejaţi. Din aceea dată avem pacienţi bolnavi care refuză să fie internaţi. Dacă amânăm până luni, întârziem adoptarea proiectului şi permitem circulaţia persoanelor bolnave şi infectate. Ne dorim să dăm un vot astăzi şi considerăm că este important pentru sănătatea tuturor cetăţenilor”, a spus senatorul liberal.
CITEȘTE ȘI
Legea privind carantina a fost adoptată în Camera Deputaților. Când vor fi internați pacienții și când se impune izolarea?