monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bonuri de masă, de 180 de lei pe lună, pentru vârstnicii cu pensia minimă garantată

Persoanele în vârstă de peste 75 de ani care beneficiază de pensia socială minimă garantată în valoare de 704 lei urmează să primească bonuri de masă, a anunţat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Bonuri de masă, de 180 de lei pe lună, pentru vârstnicii cu pensia minimă garantată

Persoanele vizate de această măsură vor primi lunar tichete electronice în valoare de 180 de lei, pe care le pot folosi pentru a achiziţiona mese calde de la unităţile autorizate, a explicat Violeta Alexandru, într-o postare pe Facebook.

„Un mic sprijin pentru pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani şi cu 704 lei la care mă tot gândesc. Aproximativ 130 milioane de euro pentru acest program finanţat din fonduri europene, fiecare persoană urmând să primească 180 lei/lună sub forma tichetelor electronice. Se vor folosi doar pentru achiziţionarea mâncării calde de la unităţile autorizate”, a scris Violeta Alexandru.


Ministrul Muncii a explicat că bonurile valorice vor fi transmise beneficiarilor de către Primării.

„Primăriile vor transmite atât tichetele către pensionari cât şi informaţii cu privire la unităţile autorizate, acolo unde acestea se pot utiliza”, a notat Violeta Alexandru.


La începutul anului, aproximativ 900.000 de persoane erau beneficiari ai pensiei sociale minime garantate în valoare de 704 lei.

CITEȘTE ȘI


ADIO, PENSII SPECIALE! Pensiile „grase”, impozitate cu 85%. Ce spun deputații de Cluj?