monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Legenda Sfintei Elisabeta la Filarmonica din Cluj

Cu ocazia închiderii Festivalului „Liszt 200”, Opera Maghiară va prezenta astăzi de la ora 19.00, în cadrul unui concert vocal simfonic, „Legenda Sfintei Elisabeta” de Franz Liszt.

La concert va participa corul Academic Radio Bucureşti dirijat de Dan Mihai Goia şi corul de copii Junior VIP. Soliştii concertului sunt Brigitta Kele, Orsolya Veress, Florin Estefan, Sándor Balla şi Zoltán Nagy, iar dirijor va fi József Horváth.

„Este posibil ca Legenda Sfintei Elisabeta să răsune - în întregul ei - pentru prima dată în oraşul nostru. Două fragmente ale sale au fost interpretate în Cluj în anul 1879, cu prilejul celui de-al doilea turneu efectuat de Liszt în Transilvania. Perioada 1897-1945 este neclară în această privinţă, iar de atunci «Legenda» nu a a mai fost interpretată”, susţin reprezentanţii Filarmonicii.

Asemenea multor compoziţii ale lui Listz, lucrarea este inspirată din arta plastică, din cele şase fresce aparţinând pictorului Moritz von Schwind (1854-1855). Ele reprezintă viaţa Sfintei Elisabeta de Turingia, fiica regelui Andrei al II-lea al Ungariei.

Prima audiţie absolută a oratoriului (1856) a coincis cu aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Şcolii Naţionale de Muzică din România. Libretul aparţine poetului german Otto Roquette. Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical şi Radio România Cultural.          D.B.M.