monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bani falşi descoperiţi pe raza mai multor judeţe

Un număr de 99 de bancnote false au fost descoperite pe raza mai multor judeţe şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni pe care poliţiştii harghiteni o instrumentează de peste două luni. Cazul a fost preluat de ofiţerii de combatere a crimei organizate. Bancnotele găsite până acum de poliţişti sunt de 200 lei, 500 lei, 200 de euro, 100 de euro şi 50 de euro, toate false. Până acum, în cadrul anchetei au fost descoperite, în total, 99 de bancnote false, însumând valoarea de 14.100 lei şi 3.850 de euro. Verificările au stabilit că s-au făcut plasări de bancnote contrafăcute cu seriile identificate în mai multe judeţe, printre care şi Cluj. Cei doi tineri care au plasat bancnotele au fost arestaţi, iar bărbatul de la care există suspiciunea că au primit banii falşi a fost reţinut, după care a fost eliberat. Toţi trei sunt cercetaţi acum pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monede sau alte valori, înşelăciune şi falsificare de monede străine, infracţiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare.