Actualitate
6 liceeni din Cluj vor să ajute copiii bolnavi de cancer printr-o aplicație
Mai mulți elevi pasionați de IT, din Cluj, creează o aplicație pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi să-și continue studiile de la distanță.
Contextul pandemic i-a ajutat pe elevi să vadă cât de greu este să ții pasul, dacă nu ești prezent la școală. Un grup de 6 tineri IT-ști, în cadrul proiectului Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT”, lucrează la o aplicație prin care copiii bolnavi oncologic, să poată participa la școală și să își continue studiile într-un mod cât mai normal cu putință.
Dana are 17 ani și este una dintre cei șase tineri care lucrează la aplicație. Aceasta a povestit pentru Monitorul de Cluj cum a început totul:
„Am ajuns în Academia Descoperă-ți pasiunea în IT (DPIT) ca o provocare. Am fost ultima echipă care a intrat în program. Ne-am întâlnit pe video prima dată, în contextul acesta pandemic. Între mine și membrii echipei a fost chimie din start. Anul acesta ne-au luat din diferite licee. Nu ne știam de dinainte. Avem o echipă echilibrată, suntem 3 fete și 3 băieți, doi sunt clasa a XI-a, doi de clasa a X-a și doi de clasa a IX-a”, a explicat Dana pentru Monitorul de Cluj.
Aplicația născută din dorința de a ajuta
Din nevoia de a realiza un proiect în cadrul Academiei, tinerii s-au gândit la mai multe aplicații care ar fi utile și pe care oamenii le-ar folosi:
„Noi am pornit de la un grup țintă. De ce aplicație au nevoie artiștii, de ce aplicație are nevoie un om de afaceri, dar copiii care nu pot merge la școală? Hai să facem ceva să-i ajutăm”, a povestit ea.
Astfel, a fost creată aplicația Byte-school - o aplicație colorată și jucăușă, care își propune să ajute copiii bolnavi oncologic, copiii internați pe o perioadă mai lungă:
„Toți copiii care nu au cum să treacă fizic pragul școlii. Aplicația îi integrează în colectivul unei clase. E o platformă de învățare online, cum a fost și Google classroom-ul, dar este pliată pe sistemul de învățământ românesc. Toate platformele de învățare, nefiind făcute în România și noi având altfel sistemul de învățământ, nu se pliază. Acești copii și-ar dori să-și continue studiile, dar n-au această posibilitate, deoarece sistemul de învățământ este și foarte dur cu ei. Dacă absentezi de la școală 3 luni, ești obligat să-ți îngheți anul sau să te transferi - nu mi se pare în regulă. Scopul aplicației noastre este să îi ajute pe acești copii, în primul rând să socializeze într-un colectiv, dar să o facă într-un mod mai jucăuș. Plusul nostru ar fi faptul că totul va fi colorat”, a completat Dana.
Profesorii au un rol important
După realizarea aplicației, totul ține de profesori și de modul în care aceștia răspund colaborării și utilizării aplicației. Dana a explicat că pentru începutul anului acesta școlar, aplicația va trebui să fie funcțională, până să o poată prezenta profesorilor. Grupul va apela la oameni care vor ajuta la popularizarea aplicației.
„Până la finalul lunii august trebuie să avem o aplicație funcțională, în cadrul proiectului. O să existe profesori voluntari - cel de la clasă sau alți profesori, care vor încărca videoclipuri sau cursuri pe aplicație, care ulterior vor fi accesate de copii. După videoclip sau vizualizarea cursului, copiii vor avea un test cu întrebări din materia predată. Din acel test, copiii bolnavi vor putea fi notați. Elevii normali pot parcurge testul pentru puncte în plus la note.”
Aplicația va fi pentru județul Cluj
Dana a declarat, în numele întregii echipe, faptul că acest proiect este gândit la scară mică momentan, neavând o echipă care să se ocupe de dezvoltarea și lărgirea ariei de utilizatori ai aplicației:
„Gândim la nivelul Clujului momentan. Vrem să anunțăm profesorii din liceele noastre și vom căuta licee care au copii bolnavi oncologic. Vrem să facem cunoscut profesorului faptul că există aplicația noastră, dacă vrea să o folosească. Contul elevului va fi făcut de profesor. Și direcțiunea are un rol important, pentru a discuta cu toți profesorii de la clasă despre utilizarea aplicației. Dacă profesorii nu acceptă, direcțiunea poate nota copiii, în funcție de testele realizate de copil pe aplicație”, a mai adăugat Dana.
Aplicația Byte-school mizează foarte mult pe socializare, lucru care, Dana a afirmat că i-a lipsit de-a lungul stării de urgență și a cursurilor online.
„Mizăm foarte mult pe socializare pentru de asta au nevoie copiii în general. Aplicația va avea chat pentru ca elevii să poată interacționa între ei, dar și cu profesorii și fiecare user va avea avatar personalizat. Pentru un adolescent contează socializarea. Pe noi asta ne-a durut, că nu am avut socializare în perioada stării de urgență. De asemenea, am fost influențați și de nemulțumirile noastre legate de Google classroom. Eu ca programator, văd codul din spate al aplicației, iar acesta nu-mi spunea nimic. ”
Aplicația va fi mobile, tocmai din considerentul că fiecare copil are cel puțin un telefon. Ulterior, se va discuta posibilitatea de a face și varianta web a aplicației. Dana a mai declarat pentru Monitorul de Cluj faptul că își dorește ca după finalizarea proiectului să continue cu această aplicație:
„Eu împreună cu un alt coleg de echipă, suntem determinați să mergem mai departe cu aplicația, chiar și după finalizarea programului. Dacă și ceilalți colegi doresc să continue, noi îi primim cu brațele deschise. Ne dorim să lucrăm la ea și pe viitor, nu vrem să lăsăm aplicația în paragină.”
Grupul este susținut de ONG-uri, iar proiectul este cât se poate de serios. Tinerii sunt determinați să facă o schimbare pentru copiii bolnavi și se străduiesc să o facă cât mai plăcută.
„Am vorbit cu persoane care se ocupă de copiii bolnavi, pentru a afla cum ar trebui să fie această aplicație pentru a fi plăcută pentru ei și să nu fie percepută ca fiind ceva rău sau plictisitor. Ni s-a spus că trebuie să fie cât mai colorată, în culori calde și distractivă. De aceea lucrăm la avatare. Și noi ne distrăm în timp ce lucrăm la ea”, a adăugat Dana.
Citește și:
Revin studenții la Cluj din toamnă ? Rectorul UBB a oferit răspunsul așteptat de toată lumea
Luptă mare pentru un loc la UBB! Peste 23.000 de candidați și-au depus dosarele de admitere