monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reguli stricte la Mănăstirea Nicula: „Nu vrem să devenim un focar de infecţie”

În fiecare an, în data de 15 august, odată cu prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, zeci de mii de credincioși din toată țara participă la hramul Mănăstirii Nicula din Cluj.

Reguli stricte la Mănăstirea Nicula: „Nu vrem să devenim un focar de infecţie”

 

 


Anul acesta însă, din cauza pandemiei de coronavirus, credincioșii vor fi obligați să poarte mască, cu toate că se află în aer liber. Măsura se aplică la nivelul întregului județ de mâine, la evenimente culturale, artistice sau adunări religioase care au loc în spații deschise. Primarul Emil Boc a declarat că există pericol de contaminare la această adunare religioasă, făcând apel la respectarea regulilor de prevenire a infectării cu coronavirus.

„Urmează Nicula. Mergem acolo, dar mergem în condiţii de siguranţă şi cu respectarea regulilor în vigoare. Nu vrem să devenim un focar de infecţie. Acolo se adună cei mai mulţi oameni împreună, acolo există pericol de contaminare”, a declarat Emil Boc, la un post local de radio.


Toate localitățile din Cluj vor trebui să inventarieze, până luni, 10 august, spațiile de tip piețe, târguri și bazaruri și să le comunice Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, pentru instituirea unor măsuri suplimentare în aceste zone.

 


CITEȘTE ȘI

Ministrul Sănătății a fost la Cluj „pe ascuns”. A vizitat DSP și Spitalul de Boli Infecțioase