monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O mumie din Egiptul antic în PREMIERĂ la Cluj!

La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca s-a înregistrat o premieră în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Facultății de Medicină Veterinară (FMV): investigarea computer tomograf (CT) și radiografică a unei mumii umane, a unor organe umane mumificate, precum și a unor mumii animale.

O mumie din Egipt antic în PREMIERĂ la Cluj!

 

 


Investigația a fost solicitată de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) care deține colecția, din cadrul proiectului „Zei și muritori din Egiptul antic”.

„Avem un acord de colaborare cu muzeul, la fel cum avem un astfel de acord și cu Spitalul Județean Cluj, care apelează uneori la noi pentru investigații în cazul unor pacienți cu o greutate care depășește capacitatea aparatelor CT din dotarea spitalelor. CT-ul pe care îl avem aici este pentru uz uman, dar suportă greutăți de până la 200 kg, față de cele din spitalele umane, care ajung la 120-150 kg. Experiența de investigație a mumiei umane, organelor umane mumificate și a mumiilor animale a fost o premieră, ceva special și pentru noi. A avut loc scanare în vederea stabilirii conținutului și gradului de alterare sau conservare, iar informațiile și rezultatele vor fi folosite pentru restaurarea pieselor care aparțin muzeului. A fost vorba de mumia umană, mumii de Ibis, șoim, crocodil, o mână umană și organe umane. Din câte știm, este prima dată în România când se fac astfel de investigații la nivel de Facultate de Medicină Veterinară”, a explicat dr. Robert Purdoiu.
 
Rezultatele investigațiilor de la USAMV Cluj-Napoca au fost transmise către Muzeul Național de Istorie a Transilvanie și vor fi interpretate și publicate în cadrul proiectului.


„Prin aceste analize s-au avut în vedere mai multe aspecte care pot lămuri întrebări, precum sexul individului, patologia osoasă, dar și alte posibile patologii, poate vârsta și, nu în ultimul rând, eventualele obiecte cu care a fost pregătite persoana pentru viața de apoi”, au precizat și reprezentanții MNIT.

Citește și:


Opera revine în aer liber la Cluj

 

Copilul mâncat de viermi a murit. Ce se va întâmpla cu mama acestuia?