monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Smiley, AMENDAT pentru viteză pe Autostrada A2. „Îmi pare rău, am dat un exemplu prost”

Smiley, AMENDAT pentru viteză pe Autostrada A2. „Îmi pare rău, am dat un exemplu prost”

Cântăreţul Smiley a fost amendat, miercuri, după ce a fost suprins de poliţiştii rutieri, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe Autostrada A2 Bucureşti- Constanţa.

 

 


Smiley a fost amendat, după ce a fost prins circulând pe autostradă cu o viteză cu 25 de kilometri pe oră peste cea legală. El a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care își recunoaște greșeala și admite că îi pare rău pentru ce a făcut.

 


„Aş vrea să aflaţi asta de la mine. Am fost testat antidrog de către Politia Română care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieşit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depăşit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, aşa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând, pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli şi în necesitatea respectării lor, ceea ce vă îndemn pe toţi să faceţi pentru siguranţă, normalitatea şi liniştea noastră a tuturor”, a scris Smiley, pe Facebook.

MAI, pus pe glume

Postarea sa a fost distribuită pe Facebook şi de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.


„Dragă Smiley, greşeala recunoscută este pe jumătate iertată...ca şi amenda primită astăzi. Ai termen 15 zile să poţi plăti jumătate din minimum prevăzut de lege. P.S. Priveşte partea bună. Până acum ai pierdut doar buletinul”, a transmis MAI.

Poliţia Română a organizat, miercuri, o acţiune pentru siguranţa traficului rutier, pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, în zona staţiei de taxare de la Feteşti. Acţiunea a vizat atât depistarea şoferilor care circulau cu viteză, cât şi a celor aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.


 

CITEȘTE ȘI


Vitezomanii, „vânați” de polițiștii din Cluj