monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât va costa vaccinul anti-COVID în România?

Una dintre cele mai mari companii farmaceutice din Europa a anunțat că românii vor avea vaccin anti-covid-19 odată cu ceilalți europeni și cu americanii la un preț mic.

Cât va costa vaccinul anti-COVID în România?

 

 


În prezent, există 25 de vaccinuri în faza de testare, la nivel global, iar 5 dintre acestea se află în faza a treia. Șeful companiei franceze Sanofi a anunțat că vaccinul va ajunge la europeni și va costa mai puțin de 10 euro, adică mai puțin de 50 de lei.

 


„Este vorba de 300 de milioane de doze în Europa, în jur de 100 de milioane de doze în Statele Unite. Așadar, francezii și europenii vor avea vaccinul Sanofi în același timp cu pacienții americani”, a anunțat Olivier Bogillot, președintele companiei.

Faza a treia de testare a vaccinurilor

Mai multe vaccinuri se află, în prezent, în faza a treia a testelor clinice, favorite în cursa din Statele Unite:


„Faza a treia reprezintă cel mai important test. Este singura modalitate în care poți spune dacă este un vaccin eficient sau nu. Este singura modalitate în care poți ști dacă este sigur pentru zeci de mii de oameni”, a explicat Paul Offit, director la spitalul din Philadelphia.

CITEȘTE ȘI:
 


Coronavirus are și o parte bună! Sezonul gripal va întârzia să apară

 

Focar de COVID19 la Aghireșu. Localitatea ar putea intra în CARANTINĂ!