Actualitate
Piatra lui Lucaci, traseul perfect pentru o escapadă aproape de Cluj!
Lacul Tarnița, popular și adorat de clujeni, oferă un loc aproape de casă pentru o escapadă în natură și o drumeție pe cinste. Dar cum altfel să privești uimitorul baraj și natura care-l înconjoară dacă nu de la înălțime, de la Piatra lui Lucaci?
Dacă ești dornic să pornești într-o aventură în aer liber și să faci și mișcare, împreună cu cei dragi, o drumeție spre Piatra lui Lucaci poate să fie alegera perfectă pentru o zi de week-end. Traseul este mediu, dar dacă te pornești ambițios, poate să fie ușor și mai ales plăcut. Totuși, vei avea nevoie de 2 litri de apă pentru că, te asigur, nu vrei să rămâi deshidratat după atât drum străbătut.
Așadar, pune într-un rucsac sticla cu apă, câteva sandvișuri, înarmează-te cu voie bună și pornește la drum.
CITEȘTE ȘI:
Destinații montane în apropierea Clujului pentru drumeții de neuitat
Există mai multe trasee prin care poți ajunge la Piatra lui Lucaci, dar cel mai frumos, pentru urcare cel puțin, este cel marcat cu Punctul Roșu, traseul 19, și Banda Albastră, traseul 20. Astfel, traseul Banda Albastră ne duce de la coada lacului Tanița până la Baraj, sub Piatra lui Lucaci, iar traseul Punctul Roșu ne conduce până la locul de belvedere dorit.
Acesta este unul destul de lung, de aproximativ 2 ore și jumătate până la formațiunea stâncoasă, dar odată ajunși la destinație, ne dăm seama că efortul s-a meritat din plin!
Astfel, pe parcursul traseului veți trece pe lângă baza Salvamont, un șir de case de vacanță în urcare ușoară, după care urmează o plimbare pe lângă malul lacului, la un moment dat o traversare peste vale, după care în continuare o plimbare în urcare până vedeți săgețile roșii care vă arată să urcați pe un drum destul de abrupt. De aici mai aveți foarte puțin până la Piatra lui Lucaci, dar pare a fi și cea mai dificilă parte.
Odată ajunși la destinație vă puteți bucura de o priveliște fabuloasă și un loc perfect pentru fotografii și colectat amintiri. Veți vedea că este și unul dintre puținele destinații turistice care arată la fel de bine ca în fotografii, formându-se o imagine unică și complexă, întindându-se asupra lacului Tarnița, spre coada acestuia, conținând pintenii stâncoși limitrofi și pădurile din zonă bogate în verde.
De la punctul de start până la Piatra lui Lucaci sunt 8 km de drumeție pe care îi puteți efectua în aproximativ 2 ore și jumătate. La întoarcere drumul este unul mult mai ușor și salvați jumătate de oră prin coborâre.
Având în vedere că traseul este unul circuit, puteți urma în continuare Punctul Roșu în urcare până la o poiană splendidă, unde ajungeți după ce ați trecut de observator de vânătoare. După acestea veți da în dreapta-spate de un drum forestier pe care îl veți urma până ajungeți înapoi la punctul de start.
CITEȘTE ȘI:
Destinații în aer liber, de care te poti bucura aproape de Cluj