monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concurs de soluții pentru amenajarea Parcului Est. Primăria pune la bătaie peste 6,2 milioane de lei

Parcul Est este cel mai important proiect de amenajare a unui parc în Cluj-Napoca și se înscrie în programul de investiții „Clujul Verde” al municipalității.

Concurs de soluții pentru amenajarea Parcului Est. Primăria pune la bătaie peste 6,2 milioane de lei

 

 


Consilierii locali vor dezbate joi, 10 septembrie, un proiect de hotărâre privind organizarea concursului de soluții pentru amenajarea Parcului Est, contractul de proiectare a acestuia ridicându-se la valoarea de circa 6,2 milioane de lei, fără TVA.

 


Potrivit proiectului de hotărâre, premiul II va avea cuantumul de 120.000 de lei, iar premiul III, de 60.000 de lei.

„Se aprobă organizarea unui concurs de soluții finalizat prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru «Amenajarea Parcului Est». Se aprobă cuantumul premiilor care urmează a fi acordate la concursul de soluții «Amenajarea Parcului Est», astfel: premiul I – contractul de proiectare, cu o valoare estimată de 6.288.630,00 lei fără TVA; premiul II – 120.000,00 lei fără TVA; premiul III – 60.000 lei fără TVA”, se arată în documentul citat.


Concursul de soluții va fi organizat în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România, care va acorda consultanță de specialitate și asistență în vederea organizării și desfășurării concursului. Desemnarea membrilor juriului o va face primarul Emil Boc.

Amintim că, în februarie, Primăria Cluj-Napoca urma să lanseze concursul internațional de soluții pentru viitorul Parc Est, până la mijlocul acestui an, însă izbucnirea pandemiei de coronavirus și prioritizarea investițiilor au dat însă peste cap planurile municipalității.


De ce trebuie să țină cont proiectul de amenajare?

Municipalitatea dorește ca noua amenajare să asigure convervarea în condiții optime a zonei umede cu floră și faună specifice, dezvoltate spontan și constituind un biotop unic în mediul urban din Transilvania. Totodată, promotorul dorește amenajarea unui parc care să îndeplinească funcțiunile obișnuite pentru acest fel de spații publice și care să reactiveze social și funcțional zona prin atractivitatea peisageră a cadrelor create.

În sfârșit, prin integrarea în sistemul celorlalte plantații urbane, viitorul Parc Est  va urma să devină un nod important în rețeaua verde a orașului și a zonei Estice.


Astfel, scopul concursului este găsirea celei mai bune soluții de amenajare și echipare a Parcului Est, ceea ce presupune:

- Protejarea biocenozei existente, inedite într-un habitat urban;
- Identificarea unor metode inovatoare de interacțiune vizuală și auditivă cu biotopul protejat, fără a-i perturba procesele naturale;
- Amenajaraea peisajeră a unor zone de protecție, care să medieze relația dintre grădina publică și biotopul care trebuie conservat: să le despartă fără să le separe;
- Amenajarea peisajeră a funcțiunilor de grădină publică, cu toate dotările și echipamentele necesare (alei, locuri de odihnă, terenuri de joacă, locuri pentru activități sportive adecvate, iluminat public);
- Creșterea suprafeței foliare cu 200 – 300%, atingerea unei suprafețe plantate de 60-75% din totalul sitului și augmentarea impactului ecologic asupra ariei de influență;
- Realizarea unei zonificări funcționale pentru echipamentele și construcțiile necesare;
- Rezolvarea accesibilității și a legăturilor cu spațiile construite și plantate învecinate;
- Integrarea malurilor Lacului 3;
- Definirea unui nucleu în rețeaua verde a orașului pentru viitoarea dezvoltare pe direcția Sud-Est, laolaltă cu susținerea funcției ecologică a zonei.

„Parcul Est” are o suprafață totală de 45,5 ha și cuprinde luciul de apă și malurile Lacului 3, zona fostei pepiniere a RADP și o porțiune umedă care, alături de o salbă de lacuri, constituie un biotop unic în mediul urban. Parcul Est a fost inclus de Primăria municipiului Cluj-Napoca în noul Plan Integrat de Calitate a Aerului, votat la începutul lunii iunie.

Activiștii de mediu cer deschiderea parcului și amenajări minim invazive

Activiștii de la SOS Parcul Est susțin că nu trebuie așteptat până în 2024, când este prevăzută finalizarea proiectului, pentru a face zona Parcului Est accesibilă tuturor clujenilor. Militanții pentru cel mai mare parc din Cluj-Napoca solicită eliminarea restricțiilor de circulație pietonală și velo în zona Parcului Est, igienizarea zonei, dar și oprirea depozitării deșeurilor în interiorul ei.

De asemenea, se dorește instalarea unei bariere pe strada Bulandra, pentru a limita traficul auto, soluții pe termen mediu și scurt, pentru a reda spațiul verde clujenilor. 

Totodată, aceștia propun arhitecților care participă la concursul de proiecte de amenajare a Parcului Est să vină cu amenajări minim invazive în zona de stufăriș. Practic, sunt propuse alei din lemn în Parcul Est, ca în stufărișul de la Sic.

100 de hectare de spații verzi, până în 2030

Primăria va investi peste 100 de milioane de euro în parcuri și spații verzi din oraș, până în 2030. Municipalitatea a prezentat, în cadrul unei dezbateri desfășurate în luna iulie 2020 pentru stabilirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) Cluj-Napoca 2021-2030, planurile pentru dezvoltarea laturii „green” a orașului.

Cele 100 de hectare de spații verzi din oraș sunt distribuite astfel:

- Parcul Între lacuri - pe o suprafață de un hectar, o valoare de 1,7 milioane de euro, 165 de arbori noi plantați, un proiect finalizat anul acesta.
Parcul Tineretului/ Pădurea Clujenilor - un proiect pe o suprafață de peste 21 de hectare, cu o valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Vor fi plantați peste 1.500 de arbori. Proiectul este deja în execuție, cu un termen de finalizare decembrie 2021.
Proiectul de amenajare a Malurilor Someșului - pe o suprafață de 7 hectare, o valoare a proiectului de peste 30 de milioane de euro. Se propune plantarea a 2.000 de arbori. Proiectul tehnic este în curs de finalizare, licitația pentru execuție fiind lansată în această vară.
Baza sportivă și amenajarea parcului în zona „La Terenuri” - proiect demarat deja de Primăria Cluj-Napoca, termenul de finalizare fiind septembrie 2021. Suprafața este de 4,3 hectare și vor fi plantați 428 de arbori. Valoarea proiectului este de 33 milioane de lei.
Parcul Est – se lucrează la definitivarea documentației pentru lansarea unui concurs internațional de soluții pe o suprafață de 54 de hectare. Valoarea proiectului este de 33 milioane de lei.
Parcul Bună Ziua – este deja semnat un parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România pentru lansarea unui concurs internațional de soluții pentru amenajarea parcului. Suprafața parcului este de 9,5 hectare.
Parcul Zorilor – va avea o suprafață de 1,2 hectare. A fost deja aprobat studiul de fezabilitate, au fost aprobate exproprierile, fiind în curs de elaborare Planul Urbanistic Zonal. Valoarea proiectului este de 18,8 milioane de lei, cu TVA inclus. În parc vor fi plantați 188 de arbori noi.
Coridorul Canalul Morii, tronsonul Parcul Rozelor – va fi amenajat un tronson al Canalului Morii pe o suprafață de 2,5 hectare. În prezent, se lucrează la elaborarea studiului de fezabilitate. Valoarea investiției este de 18,8 milioane delei, cu TVA inclus.
Parcul Feroviarilor – a beneficiat de un concurs internațional de soluții, fiind finalizat studiul de fezabilitate și în lucru proiectul tehnic. Parcul are o suprafață de 5,3 hectare, pe care vor fi plantați peste 500 de arbori noi.
Parcul Armătura – face parte din concursul de soluții pentru amenajarea malurilor Someșului. Are o suprafață de 3, 2 hectare. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 5 milioane de euro, urmând a fi plantați peste 100 de arbori noi.
Amenajarea Dealului Cetățuia – o suprafață de 10 hectare în proprietate publică, 15 hectare suprafață studiată. Planul Urbanistic Zonal și studiul de fezabilitate sunt în curs de realizare.
Parcul I.L. Caragiale – proiectul are deja studiul de fezabilitate finalizat. Este vizată o suprafață de 0,5 hectare, fiind plantați 44 de arbori noi. Valoare poriectului este de 25,5 milioane de lei.
Pădure – parc Făget – pe o suprafață de 40 de hectare. Studiul de fezabilitate este în curs de realizare.
Pădure-parc Hoia – pe o suprafață de 74 de hectare. Studiul de fezabilitate este finalizat de Consiliul Județean Cluj și se lucrează la Planul Urbanistic Zonal, la documentația pentru autorizația de construire și proiect tehnic. Valoare investiției este de peste 10 milioane de euro.

 

CITEȘTE ȘI

Proiectul Parcului Est amintește de distracția din Epoca de Aur. Cum se distrau tinerii clujeni?