monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Piscinele interioare rămân închise de frica virusului. Cei mai afectați, bolnavii și sportivii

Piscinele interioare rămân închise în continuare, deoarece este greu de controlat distanțarea socială. Cu toate acestea, specialiștii susțin că dezinfectanții pe bază de clor distrug virusul.

piscinele-interioare-raman-inchise-de-frica-virusului-cei-mai-afectati-bolnavii-si-sportivii

 

 


Deși restaurantele și hotelurile s-au deschis, piscinele interioare rămân închise, deși specialiștii spun că în bazin riscul de infectare cu noul coronavirus este mult mai scăzut datorită clorului.


Guvernul a anunțat azi că piscinele interioare rămân închise deoarece ar fi dificil să se păstreze distanțarea socială, a declarat Răzvan Pârjol, secretar de stat pentru domeniul turismului în cadrul Ministerului Economiei.
Foarte mulți oameni care suferă de astm, scleroză multiplă, boli reumatice și afecțiuni ale coloanei vertebrale au nevoie de un tratament care presupune înotul. Pe lângă asta, foarte mulți folosesc acest sport pentru a slăbi și pentru a-și îmbunătăți rezistența fizică.
Sportivii înotători au de suferit în această perioadă, deoarece nu se pot antrena pentru concursuri.
Cu toate acestea piscinele interioare rămân închise, deoarece nu există o procedură exactă de distanțare socială.



„Hotelurile sunt deschise, restaurantele sunt deschise, rămâne problema piscinelor. Nu este oportună în acest moment deschiderea piscinelor interioare, întrucât este dificil să păstrezi distanţarea fizică, pentru a evita propagarea virusului. Acest lucru este valabil şi în cazul procedurilor balneare care implică bazinele cu apă. În schimb, în restaurante sunt spaţii bine delimitate”, a precizat oficialul.
Răzvan Pârjol afirmă faptul că decizia Guvernului poate fi modificată pe viitor dacă lucrurile vor evolua pozitiv, dar, în momentul de față, această decizie este o opțiune pentru a opri răspândirea virusului.

CITEȘTE ȘI:


5 piscine din Cluj, unde te poți răcori în acest weekend!

 

Ce s-ar întâmpla dacă toate datele personale ar fi dezvăluite simultan?