monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O colecție de mii de fluturi rari a fost donată Muzeului Zoologic al UBB

Universitatea Babeș-Bolyai a primit o colecție de fluturi rari, importantă din punct de vedere științific. Aceasta a fost adăugată la colecțiile Muzeului Zoologic al universității.

O colecție de fluturi rari a fost donată Muzeului Zoologic al UBB

 

 


Colecția de Lepidoptere Marg-Wladimir Manoliu cuprinde numeroase specii de fluturi rari. Modul de preparare și conservare a materialului oferă colecției o valoare estetică ridicată și urmează să fie inventariată, catalogată și valorificată științific de către specialiștii UBB.

 


Colecția cuprinde specia „Albăstrelul transilvan” din comuna Suatu, Cluj, grupurile de fluturi Maculinea, Colias myrmidone și fluturele Apollo. Aceste specii sunt protejate de către lege deoarece sunt foarte rare.

UBB a primit și specii mai comune, întâlnite și în Cluj-Napoca – fluturii Ochi de Păun și Coada Rândunicii.


Mirel Radu Manoliu și Călin Mărgărit Manoliu sunt cei care au donat speciile de fluturi Muzeului Zoologic din Cluj. Cei doi sunt moștenitori ai colecției și fiii lui M.W. Manoliu, fost pasionat entomolog, care a colectat, pregătit și etichetat numeroase specii de fluturi.

Colecția reprezintă munca sa de o viață, mai exact, mii de exemplare de fluturi. Aceasta conține și fluturi exotici, procurați prin schimburi de fluturi cu alți pasionați colecționari și entomologi.


CITEȘTE ȘI:

Tinerii din Cluj pot participa la dezvoltarea comunității. Cele mai bune idei vor primi finanțare

 


Record de candidați la admiterea de toamna la UBB. Care este cea mai căutată facultate?