monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un primar a obținut în instanță anularea deciziei de CARANTINĂ la domiciliu. Cum a fost posibil?

Instanța l-a scos din carantină pe un primar din Gorj.

Un primar a obținut în instanță anularea deciziei de carantină la domiciliu. Cum a fost posibil?

 

 


Un primar din Gorj a reuşit în instanţa de judecată să anuleze decizia carantinării la domiciliu, după ce Direcţia de Sănătate Publică județeană stabilise că a fost contact direct cu o persoană infectată cu noul coronavirus. Edilul a fost trimis în izolare, dar s-a plâns magistraţilor.

 


Primarul Ilie Petroi a explicat că, în acel moment, ar fi purtat mască, a păstrat distanţa de aproape 2 metri faţă de cel infectat şi că, ulterior, ar fi făcut şi dezinfecţia biroului, potrivit Europa FM.

DSP Gorj a emis, însă, decizia de izolare. Edilul, aflat şi în campanie electorală, a solicitat judecătorilor anularea acestei decizii care îl obliga să stea acasă până la sfârşitul acestei lunii.


Magistraţii Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti au hotărât să anuleze decizia DSP şi să-l scoată din carantină.

Hotărârea lor nu este definitivă, ea putând fi atacată de DSP cu apel în termen de 2 zile, dar este executorie. Practic, primarul nu mai are acum această interdicţie.


CITEȘTE ȘI

Scos din carantină de INSTANȚĂ! Cum a reușit un bărbat să scape de carantină înainte de termen