monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zodiacul atracției. Cum îți dai seama că e îndrăgostit de tine în funcție de zodie?

Zodiacul atracției. Care sunt semnele că un bărbat este îndrăgostit de tine în funcție de zodia lui? Partenerul tău face asta cu tine?

Zodiacul atracției. Cum îți dai seama că e îndrăgostit de tine în funcție de zodie?

 

 


Zodiacul atracției. Foarte puțini reprezentanți ai sexului tare își exprimă sentimentele în mod direct, ceea ce face munca femeilor mult mai grea. Totuși, astrele te pot ajuta să înțelegi mai bine modul în care fiecare bărbat își exprimă afecțiunea și cât de îndrăgostit este de tine în funcție de luna în care s-a născut.

 


Zodiacul atracției. Berbecul renunță la aparențe

Berbecul este o zodie masculină de foc, caracterizată prin curaj și îndrăzneală. Bărbatul născut sub acest semn este pasional, însă, în general, nu prea are de-a face cu romantismul. Dacă un nativ al acestui semn renunță la atitudinea de Casanova și te surprinde cu gesturi romantice, poți fi sigură că este complet îndrăgostit de tine. Acestui nativ îi place să pară detașat și nu își dorește ca prietenii lui să observe cât de topit este după o femeie. În momentul în care apar în scenă buchete de flori sau cadouri, este clar că sentimentele lui sunt extrem de puternice.

Zodiacul atracției. Taurul își răsfață partenera

Nativii Taur sunt încăpățânați și reticenți când vine vorba de exprimarea sentimentelor. Nu este un nativ comunicativ și îi este greu să se deschidă în fața partenerei. Dacă un nativ al acestei zodii ajunge să-și exprime sau să-și arate sentimentele în public, dacă te introduce în cercul lor restrâns de apropiați și dacă ajunge chiar să îți gătească o cină romantică, nu mai e nici un dubiu că l-ai cucerit complet.


Zodiacul atracției. Pentru Gemeni devii centrul atenției

Bărbatul născut sub semnul Gemenilor este, în general, ușor distras, ocupat și mereu pe fugă. Foarte bun comunicator, acesta preferă viața trăită la maxim și este mereu în căutare de ceva nou. De aceea, în momentul în care un bărbat din Gemeni va face din tine prioritatea numărul unu, poți fi liniștită știind că te iubește cu adevărat. Pentru el, fiecare clipă trebuie trăită făcând ceva ce îi aduce plăcere, așa că pe măsură ce îți dedică mai mult timp și atenție, pe atât mai tare se îndrăgostește de tine.

Zodiacul atracției. Racul își deschide complet sufletul

Bărbatul Rac este cel mai sufletist și romantic nativ din zodiac. Acest nativ visează la o dragoste reală și profundă, însă sufletul lor timid și delicat are parte des de dezamăgiri, care îl poate face timid și neîncrezător. În momentul în care un Rac petrece ore în șir povestindu-ți câte în lună și în stele, calea spre inima sa este deschisă. Iar dacă ajungi să îi cunoști temerile și visele, dacă își dorește să îi întâlnești familia și este dispus să îți îndeplinească toate mofturile, nu trebuie să mai ai nici o îndoială față de sentimentele lui.


Zodiacul atracției. Leul va face orice ca să impresioneze

Leul este cunoscut ca fiind cel mai orgolios și egocentric reprezentant al zodiacului. Bărbatul născut sub acest semn este vanitos și detestă să-și arate vulnerabilitățile. Dacă sesizezi că lasă de la el și încearcă să îți facă ție pe plac, e clar că însemni mult pentru el. Un Leu îndrăgostit va încerca mereu să te impresioneze și te va copleși cu cadouri. Îți va arăta cât de mândru este de tine și te va prezenta lumii întregi ca pe cea mai de preț comoară.

Zodiacul atracției. Fecioara vrea să afle totul despre tine

Pentru nativul Fecioară dragostea este un lucru la fel de serios ca toate celelalte aspecte ale vieții lor. Acești nativi sunt foarte circumspecți înainte de a-și oferi inima și se îndrăgostesc nu doar cu sufletul, ci și cu mintea. Dacă vrei să știi cât de profunde sunt sentimentele sale, fii atentă la cât de mult interes îți arată. În momentul în care vrea să știe totul despre tine, de la mâncarea preferată la rezultatele ultimelor analize de sănătate, poți fi sigură că planurile sunt cât se poate de serioase.


Zodiacul atracției. Balanța este mereu alături de cea pe care o iubește

Nativul Balanță este predominant intelectual și poate părea la prima vedere distant și rece. Acest lucru se datorează mai mult unei nevoie profunde de a-i fi respectat spațiul personal, decât unei lipse reale de interese. În momentul în care un bărbat Balanță preia inițiativa își caută compania, poți fi sigură că nutrește sentimente reale pentru tine. Fiecare nouă discuție, întâlnire sau telefon, este un pas serios pentru formarea unei legături profunde.

Zodiacul atracției. Scorpionul te poate copleși

Intensitatea sentimentelor unui Scorpion este mult mai ușor de observat decât în cazul celorlalte semne zodiacale. Cu un asemenea bărbat nu va trebui să te întregi prea mult dacă te place, deoarece atenția pe care ți-o va acorda va face totul mai mult decât evident. Un Scorpion îndrăgostit va vrea să te acapareze întru totul: să mergeți peste tot împreună, să faceți absolut totul împreună. Poate deveni copleșitor, însă pasiunea sinceră și profundă pe care acest bărbat o poate oferi este ceva absolut deosebit.

Zodiacul atracției. Săgetătorul lasă garda jos în fața ta

Nativii din Săgetător sunt foarte spontani și fac cu greu angajamente pe termen îndelungat. Acest semn zodiacal este simbolul independenței iar bărbații născuți în această zodie au o personalitate foarte puternică și greu de supus. Dacă lasă garda jos și se deschide în fața ta, dacă îți face promisiuni și îți povestește secrete intime, dacă e comunicativ și zâmbitor, ai toate șansele să ai lângă tine un Săgetător profund îndrăgostit.

Zodiacul atracției. Pentru Capricorn, femeia iubită este prioritatea numărul unu

Această zodie reprezintă maturitatea și înțelepciunea, ceea ce îi face pe acești nativi să fie serioși și practici în toate aspectele vieții lor. Au priorități bine stabilite, așa că dacă îl vezi renunțând la anumite obligații de dragul tău, e clar că însemni foarte mult pentru el. În momentul în care începe să îți poarte de grijă, să se intereseze de siguranța și bunăstarea ta mai mult decât de alte aspecte practice ale vieții lui, poți fi sigură că planurile sale de viitor sunt făcute cu gândul la tine.

Zodiacul atracției. Vărsătorul vrea să știe tot ce simți

Spiritul Vărsătorului este unul excentric și inovator. Detestă clișeele și caută să se exprime într-un mod cât mai original. Pentru acești bărbați, sentimentalismele sunt o povară și preferă să își arate dragostea printr-un interese clar și onest. Poți fi sigură că te vrea aproape în momentul în care caută în mod activ să te sprijine în momente dificile, când își dorește să-ți cunoască prietenii și face planuri care te includ. Cinele romantice nu vor fi o prioritate, dar sigur vei avea alături un om pe care te poți baza oricând.

Zodiacul atracției. Pești – nativul romantic al zodiacului

În momentul în care se îndrăgostește, un bărbat născut sub acest semn zodiacal se implică cu totul în relație. Va empatiza profund cu tine și va face orice îi stă în putință pentru a-ți rezolva problemele, pentru că acestea devin și problemele lui. Zodia Pești este extrem de romantică, așa că ar trebui să fii pregătită pentru gesturi grandioase, scoase parcă din marile filme de dragoste ale lumii. De la buchete uriașe de flori primite la birou, până la escapade pe plaje exotice, acest bărbat este mereu romantic și surprinzător.

CITEȘTE ȘI:

Zodiacul compatibilității sexuale. Care zodii se potrivesc la pat și care trebuie să se evite?