monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alerta cu bombă de pe Otopeni ridică semnale de alarmă. Pilot: „Probabil într-un caz real am fi fost martorii unei catastrofe”

Un pilot cu peste 40 de ani experiență trage un semnal de alarmă, după alerta cu bombă de pe Otopeni.

Alerta cu bombă de pe Otopeni ridică semnale de alarmă. Pilot: „Probabil într-un caz real am fi fost martorii unei catastrofe”

 

 


Amenințarea cu bombă de pe Aeroportul Otopeni de acum câteva zile a declanșat o alertă la cel mai înalt nivel. Concluzia este că avem proceduri, dar nu le respectă nimeni.

 


Pasagerii au fost ţinuţi peste 25 de minute în avionul în care se presupunea că este o bombă, timp în care turnul nu a fost capabil să coordoneze operațiunea de evacuare și dădea comenzi confuze pilotului.

„În douăzeci şi ceva de minute săream în aer”

Timpul pierdut la alerta cu bombă de pe Otopeni putea provoca o tragedie, avertizează un pilot.


„În douăzeci şi ceva de minute săream în aer dacă era o bombă pe bune de nu ştiu câte ori. Avem de a face cu o foarte mare breşă în mecanismul ăsta de coordonare, probabil într-un caz real am fi fost martorii unei catastrofe. Am avut alertă de bagaj neidentificat. Eram la baia mare, începusem rulajul, am dispus pe loc reîntoarcerea în poziţie. De la momentul primirii au fost cam patru minute parcare şi ieşirea pasagerilor”, a delcarat Cezar Osiceanu pentru Observator News, pilot cu peste 40 de ani experiență profesională.

ROMATSA a deschis o anchetă

ROMATSA a anunţat că a deschis o anchetă internă. Sunt semne de întrebare privind felul în care situaţia a fost gestionată.


„Controlorul de trafic aerian nu a considerat oportun să informeze echipajul în timpul rulajului pentru reîntoarcere la poziția de parcare deoarece în frecvența de dirijare erau și alte aeronave”, arată ROMATSA. 

Totuşi, vestea a venit în final pe acelaşi canal, evitat la început de către controlor. Stângăciile au continuat şi la evacuare.


„Ce v-am spus. Punct. Le-a spus clar. Domnule, coordonaţi-vă autorităţile între voi. Dacă nu îmi daţi voie dau drumul pe tobogane şi la revedere. Aici este ceva dramatic. Timpul ăsta care poate fi intervalul dintre moarte şi scăpare ei îl pierd cu prostiile astea”, mai arată Osiceanu.

CITEȘTE ȘI

PANICĂ în Capitală! Alertă cu bomba la metrou