Actualitate
Sute de oameni au FORȚAT porțile de acces pentru a se închina la Sfânta Parascheva
Sute de oamenii au forțat porțile de acces pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Au venit și persoane din afara orașului, deși acest lucru era interzis.
Sute de persoane din Iaşi şi din afara municipiului au încercat să intre miercuri, la prânz, în curtea Catedralei Mitropolitane, forţând porţile de acces şi cordonul de jandarmi, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Forţele de intervenţie s-au retras şi astfel la raclă au ajuns şi persoanele venite din afara Iaşiului.
Reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi din Bacău sau cei ai autorităţilor locale nu au putut fi contactaţi pentru a exprima un punct de vedere cu privire la incident şi la decizia de a fi retrase forţele de ordine pentru a permite accesul la moaşte şi pelerinilor veniţi din afara Iaşiului.
Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Atunci s-a stabilit şi ca în data de 14 octombrie să fie organizat hramul acesteia. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis ca participarea credincioşilor la sărbătorile religioase să fie permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.
Din acest motiv nu a mai fost organizată Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care trebuia să se desfăşoare în perioada 8-15 octombrie, racla cu moaştele Sfintei fiind scoasă din Catedrala Mitropolitană spre închinare în cursul acestei dimineţi.
CITEȘTE ȘI: