Actualitate
Actorii teatrului turdean joacă la Câmpia Turzii
Copiii şi adulţii din Câmpia Turzii se vor delecta pe data de 9 noiembrie cu două piese puse în scenă de trupa teatrului din Turda, reprezentaţii care s-au bucurat de succes atât în oraşul de pe Arieş cât şi în cadrul turneelor din ţară.
Astfel, pe 9 noiembrie, de la ora 11, la Sala de Spectacole „Mircea Mihăşan” se va juca piesa de teatru pentru copii „Mary Poppins”- după o poveste de Pamela Travers. Biletele se găsesc la Casieria Casei de Cultură „Ionel Floaşiu”deschisă zilnic între orele 8-16. Preţul unui bilet este de 6 lei pentru elevi şi 5 lei pentru preşcolari. În aceeaşi zi, dar de la ora 18, se joacă piesa de teatru „Paharele lui Cupidon”, o comedie spumoasă prezentată de Teatrul Municipal Turda. Locaţia va fi aceeaşi, dar preţul unui bilet va fi de 7 lei pentru elevi şi 10 lei pentru adulţi.