monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ora de iarnă 2020. De ce se schimbă ora ? Cât de mult este afectat organismul nostru

România trece la ora de iarnă 2020 în noaptea de 24-25 octombrie. În această noapte dormim mai mult, iar ziua de 25 octombrie este cea mai lungă din an, deoarece are practic 25 de ore. Totuși, schimbările de oră pot afecta organismul nostru.

Ora de iarnă 2020. Când se schimbă ora ?

 

 


În fiecare primăvară și toamnă, țara noastră adoptă ora de iarnă și ora de vară. Pentru ora de iarnă, ceasurile sunt ajustat cu o oră înapoi și de la 4:00 ajungem la 3:00, în timp ce pentru ora de vară dăm ceasurile înainte și ora 3:00 devine ora 4:00.

 


Pe timpul iernii, între ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi o diferență de două ore și nu trei cum se întâmplă pe durata verii.

Organismul afectat de trecerea la ora de iarnă 2020

Specialiștii au tras nenumărate semnale de alarmă despre probleme care pot apărea din cauza schimbării orei. Ora de iarnă 2020 poate aduce stări de oboseală, insomnii, nervozitate sau dureri de cap. Organismul unor persoane nu se poate adapta foarte rapid la o astfel de modificare și pot apărea stări pe care înainte nu le aveam.


Persoanele în vârstă au cel mai mult de suferit din cauza trecerii la ora de iarnă 2020, deoarece mulți dintre bătrâni au un program bine stabilit pentru medicamentație și rutina de zi cu zi.

Ora de iarnă și ora de vară ar putea dispărea din 2021

Comisia Europeană a propus în 2018 renunțarea la sistemul cu ora de vară și ora de iarnă. Astfel, fiecare țară este liberă să aleagă după care sistem își dorește să funcționeze. Propunerea de renunțare la ora de vară și iarnă ar fi trebuit să fie adoptată de anul trecut, dar unele țări nu au fost de acrod.


Dacă România alege să rămână la ora de vară ultima modificare ar urma să se facă în ultima duminică din martie 2021. În cazul în care țara noastră va merge pe sistemul cu ora de iarnă, atunci ora se va schimba în ultima duminică din octombrie 2021.

Rămâne de văzut care este modelul pe care îl va alege țara noastră din 2021, dar până atunci ne vom adapta la ora de iarnă 2020 până în primăvara următoare. Modificarea orei a fost adoptată în România în 1997. Sistemul cu ora de vară și ora de iarnă are ca scop principal „economisirea” luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca activitățile să fie desfășurate cât mai mult pe lumină naturală, fiind astfel economisită energie electrică.