monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fotografii înfricoșătoare cu Pădurea Hoia-Baciu! Toamna îi aduce o imagine mai întunecată

Pădurea Hoia-Baciu arată mult mai înfricoșătoare pe timp de toamnă și după ce se așterne întunericul.

Fotografii înfricoșătoare cu Pădurea Hoia-Baciu! Toamna îi aduce o imagine mai întunecată

 

Toamna vine mereu împreună cu un sentiment de melancolie, iar de multe ori aduce cu ea o imagine sumbră, prevestind moartea naturii. Pădurea Hoia-Baciu a devenit și ea mai sinistră odată cu venirea acestui anotimp.


 

În ultimul timp Pădurea Hoia-Baciu a fost foarte neglijată, atât de autorități, cât și de către clujeni. Hoți de lemne au început să apară pe parcursul acestui an pentru a defrișa pădurea clujenilor, plină de povești, legende și mistere. Mai multe tăieri ilegale au avut loc aici în 2020.


Acum, pădurea arată și mai tristă decât înainte. Mulți fotografi clujeni au încercat să captureze modul în care toamna s-a așternut peste aceasta și ce e drept, pare a fi puțin înfricoșătoare.

Pădurea Hoia-Baciu a fost inclusă pe lista destinațiilor care nu trebuie ratate atunci când vine vorba despre fenomene stranii, anul trecut.


Jurnaliștii de la Cotidianul El Mundo, care au descoperit misterioasa pădure transilvăneană, au scris că „Hoia Baciu este o pădure bântuită prin excelență. Legătura sa cu OZN-urile datează de la sfârșitul anilor ’60, când un biolog a făcut fotografii cu lumini inexplicabile deasupra pădurii. La scurt timp, un tehnician militar a fotografiat ceea ce păreau a fi farfurii zburătoare, iar ulterior, în anii ’70 au existat alte rapoarte similare despre obiecte zburătoare. De la senzații stranii la copii dispăruți, voci misterioase și evenimente paranormale – această pădure situată în nord-vestul țării are reputația unui loc înspăimântător”.

Sursă foto: fotograf Ioan Pan; Facebook.


CITEȘTE ȘI:

Pădurea Hoia-Baciu, în topul celor mai înfricoşătoare locuri din Europa

 


Pădurea Hoia – Baciu, tăiată de „extratereştrii” cu securea