Actualitate
Liderii sindicali spun că au obţinut maximum de la Nokia
Liderii celor două sindicate de la Nokia Jucu se declară mulţumiţi în ceea ce priveşte salariile compensatorii pentru disponibilizaţi.
Valentin Ilcaş, liderul sindicatului „Nokia Metal”, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că în cadrul negocierilor, derulate timp de o lună, s-a luat în considerare şi contextul economic internaţional şi criza economică. „Trebuie să fiu mulţumit de acest rezultat, a fost maximum ce am putut obţine datorită condiţiilor socio-economice actuale. S-a ţinut cont şi de situaţia numită criză economică şi de dificultăţile companiei Nokia, de recesiune şi de contextul internaţional. E cel mai avantajos pachet pe care l-am putut obţine”, a subliniat Valentin Ilcaş.El a vorbit şi despre diferenţa între situaţia de la Nokia Jucu şi cea de la Nokia Bochum. „Diferenţa dintre Bochum şi Jucu a fost că Nokia a cumpărat cu totul fabrica germană, care avea o vechime de 42 de ani, faţă de una cu patru ani vechime, cum e cea din Jucu. De aceea au putut fi date salarii compensatorii mai mari în Germania. În plus, în Germania, autorităţile locale au făcut front comun cu sindicatele şi au făcut presiuni, iar Guvernul german a interzis o perioadă exportul produselor Nokia. Ei au avut rezultate, noi nu am avut vreun sprijin, doar cei de la CJ Cluj au anunţat că negociază în paralel. Noi am negociat pe forţe proprii”, a explicat liderul sindical.Valentin Ilcaş a reluat rezultatul negocierilor, care a fost făcut public joi seară de conducerea Nokia. „Cei mai vechi vor lua maximum 7, poate chiar 8 salarii, dacă sunt angajaţi din anul 2007. Pentru fiecare persoană se va face calculul în funcţie de salariul de încadrare al fiecăruia”, a explicat Ilcaş, care a adăugat că fiecare salariat va mai primi un telefon mobil Nokia 500, primul smartphone produs în Jucu, care costă 165 de euro bucata, o primă de Crăciun de 200 de lei, precum şi 500 de euro net ca ajutor antreprenorial. Pachetul social negociat la Nokia Jucu vizează 1.830 de angajaţi.