monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început extinderea Parcului Etnografic din Hoia. FOTO

Consiliul Județean Cluj a început proiectul de revitalizare și extindere a primului muzeu etnografic în aer liber din România, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia.

a-inceput-extinderea-parcului-etnografic-din-hoia-foto

 

 


Prin intermediul unei investiții de circa 12 milioane de euro, acesta va fi extins cu 30 de hectare, urmând a avea o suprafață de 42 de hectare, aproape triplă față de cea actuală.

„Am dat startul unui proiect unic la nivel national, care vizează, în principal, creșterea calității vieții clujenilor. Prin ineditul multora dintre componentele sale, această padure-parc va devein un important punct de atracție și locul ideal de practicare a numeroase activități în aer liber”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Lucrările au debutat cu amenajarea peisagistică a pajiștii de est, prin plantarea primilor 58 de copaci, carpen, brad și pin. În total, nu mai puțin de 1.200 de arbori vor fi plantați pentru a delimita zona de agrement de parcul industrial din vecinătate.

În principal, în cadrul proiectului ce vizează Pădurea-Parc Hoia urmează a fi amenajate pajiștea cu scenă în aer liber, promenada Muzeului Etnografic, Bike - Park Hoia, locuri de joacă pentru copii, o pârtie de săniuș, trasee pentru biciclete și alei pietonale, un circuit de gimnastică în aer liber cu sistem de iluminat nocturn, locuri speciale pentru picnic și grătar, parc canin etc. Totodată, urmează a fi realizate drumurile și aleile de acces, un spectaculos sat de vacanță în cadrul căruia toți cei interesați vor putea deprinde meșteșuguri tradiționale, un centru pentru vizitatori și o clădire administrativă.


Sursă foto: Consiliul Județean Cluj Facebook

CITEȘTE ȘI:

O nouă investiție „verde” intră în linie dreaptă. Liber la extinderea Muzeului Etnografic și amenajarea pădurii-parc Hoia