monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se închid piețele interioare, dar se deschid altele volante

Premierul Ludovic Orban a discutat cu primarii despre rezolvarea problemei piețelor închise.

Se închid piețele interioare, dar se deschid altele volante

 

 


Premierul Ludovic Orban a discutat sâmbătă despre problema piețelor închise la interior cu Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, și cu Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor din România, urmând să fie organizate piețe volante. 

 


În discuția cu primarul general Nicușor Dan, premierul a spus că, acolo sunt sunt piețe închise din cauza pandemiei, să fie amenajate spații deschise în deplină siguranță, iar acolo unde este posibil să fie organizate piețe volante în care producătorii autohtoni să-și poată vinde fructele și legumele.

Astfel de piețe ar urma să fie organizate în București în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.


„Unii încearcă să facă o întreagă campanie, că noi avem ce-avem cu producătorii autohtoni. E o mare prostie! Noi trebuie să asigurăm producătorilor autohtoni, repet - autohtoni - pentru că în piețele din București sunt foarte mulți intermediari care n-au nicio bucată de pământ”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a subliniat că va transmite Direcțiilor de Sănătate Publică să susțină autoritățile locale în amenajarea acestor spații. De asemenea, Orban a discutat și Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor din România, pentru ca aceleași măsuri să fie adoptate și în celelalte orașe din țară.


CITEȘTE ȘI

Răzvan Cherecheș: „Închiderea piețelor interioare nu are suport științific!”