Actualitate
Magazinele s-au pregătit pentru un nou val de cumpărături. Clienții, sfătuiți să nu își facă stocuri alimentare
Magazinele vor rămâne funcționale, bine aprovizionate și nu există motive pentru a lua în calcul constituirea unor stocuri personale suplimentare, spun cei de la AMRCR.
Marile magazine din România sunt pregătite - atât la raft, cât și în depozite - cu stocuri de alimente și produse de igienă și sanitare. Asociația Marilor Rețele Comerciale din România atrage atenția că e posibil ca, în acest sfârșit de săptămână, oamenii să își facă stocuri de alimente acasă.
„AMRCR îi asigură pe toți care sunt clienți ai magazinelor membrilor Asociației că la nivelul acestora sunt luate toate măsurile sanitare necesare, iar personalul este organizat pentru a asigura funcționarea normală în intervalul stabilit prin reglementările legale. Vă informăm că au fost revăzute procedurile de transport și aprovizionare, se analizează oportunități suplimentare pentru produsele și producătorii locali, precum și soluțiile de personal în contextul noilor limitări preconizate a intra în vigoare la începutul săptămânii viitoare. Facem un apel către toți consumatorii să țină seama de condițiile privind autoprotecția (purtarea măștii, păstrarea distanței de siguranță etc.) și să respecte indicațiile personalului de pază și ordine în ceea ce privește accesul în magazine”, transmite Asociația.
Vă reamintim, de luni, magazinele, cu anumite excepții se vor închide la ora 21, iar piețele care își desfășoară activitatea în interior nu vor mai putea funcționa. După orele 21:00, pot rămâne deschise magazinele care fac livrări la domiciliu, farmaciile și benzinăriile.
CITEȘTE ȘI
Se închid piețele interioare, dar se deschid altele volante