monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine modernizează Parcul Feroviarilor? Lucrările de execuție vor dura aproape doi ani

După ani lungi de incertitudine, soarta Parcului Feroviarilor a fost pecetluită. Administrația locală a scos la licitație lucrările de execuție pentru modernizarea integrală.

cine-modernizeaza-parcul-feroviarilor-lucrarile-de-executie-vor-dura-aproape-doi-ani

 

 


Primăria municipiului Cluj-Napoca a lansat, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), licitația privind lucrările de execuție la obiectivul „Revitalizare și activare Parcul Feroviarilor”.

 


Potrivit anunțului, valoare totală estimată a contractului se ridică la 43.280.882,27 de lei (peste 8,8 milioane de euro, fără TVA), durata de execuție fiind de 22 de luni. Ofertele pot fi depuse până în data de 18 decembrie inclusiv, iar municipalitatea speră la atragerea de fonduri europene.

Patru mari obiective de investiții în Parcul Feroviarilor

Proiectul de modernizare a fost câștigat de echipa de arhitecți formată din Vlad Sebastian Rusu, Octav Silviu Olănescu, Anamaria Olănescu şi Anda Gheorghe. În mai 2018, Vlad Sebastian Rusu spunea că Parcul Feroviarilor se va transforma în „Grădina Someșului”, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precizând că va urma o consultare publică în ceea ce privește redenumirea parcului. În fine, în cadrul proiectului sunt cuprinse patru obiective.


Mai întâi, se va amenaja Parcul Feroviarilor, în suprafață de 53.457 metri pătrați, prin plantarea de arbori și alte tipuri de vegetație, amplasarea de bănci moderne, echipamente de joacă și de fitness, realizarea unui loc pentru jocuri de masă, instalarea de cișmele, rastele pentru biciclete, iluminat public.

De asemenea, vor fi realizate două lacuri de agrement (unul de 1.088 mp, celălalt de 548 mp), despărțite de o platformă de odihnă, de pe care va putea fi admirată priveliștea. Parcul Feroviarilor va oferi astfel un nivel ridicat de biodiversitate, toate amenajările propuse ținând cont de obiectivele legate de protejarea naturii și a mediului înconjurător.


Noi alei pietonale, amfiteatre, platforme pentru odihnă

Mai apoi, lucrările de modernizare cuprind amenajarea străzii Parcul Feroviarilor, prin înlocuirea integrală a pavajului, a mobilierului urban și a sistemului de iluminat, precum și prin plantarea de arbori. Vor fi amenajate piste pentru biciclete și vor fi amplasate stații de alimentare pentru bicicletele și trotinetele electrice.

De asemenea, investiția propune reamenajarea malurilor râului Someșul Mic din dreptul Parcului Feroviarilor, prin amenajări peisajere, noi alei pietonale (din lespezi de piatră), vegetație, mobilier urban și iluminat cu sistem LED.


Într-un final, obiectivul de investiții va cuprinde și realizarea a două pasarele pietonale destinate pietonilor și bicicliștilor, care vor face legătura cu parcul, dinspre strada Traian. Tot pe malurile Someșului Mic vor fi construite două amfiteatre de mici dimensiuni și două platforme pentru odihnă.

Parcul Feroviarilor, o istorie zbuciumată

Înainte de Revoluție, în Parcul Feroviarilor, al doilea ca suprafaţă din oraş, în fiecare iarnă se amenaja Orăşelul Copiilor. De mulți ani însă, Parcul Feroviarilor a ajuns o ruină, plin de buruieni, cu băncile rupte, cu şina de cale ferată năpădită de vegetaţie, dar și cu aparatele de joacă pentru copii distruse.

În 2010, parcul intrase în administrarea clubului de fotbal CFR Cluj, după ce fostul patron Pászkány Árpád a semnat o asociere cu CFR SA. Cu toate acestea, deși a fost promisă o investiție de 1,5 milioane de euro într-o bază sportivă cu terenuri cu gazon sintetic, dar și într-un spaţiu de joacă pentru copii, cu acces liber pentru public, s-a construit un singur teren de fotbal.

Parcul Feroviarilor se afla în proprietatea Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR), înainte de 1989 fiind în proprietatea Primăriei. Obiectivul a trecut din proprietatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în proprietatea Primăriei municipiului Cluj-Napoca în iulie 2017, după numeroase solicitări ale administrației locale.

CITEȘTE ȘI:

Modernizarea Parcului Feroviarilor, aprobată de consilierii locali. Nota de plată: peste 10 mil. €!

 

Ce se întâmplă cu Parcul Feroviarilor? Primarul Emil Boc speră la finanțare europeană