monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hotelul românesc unde te cazezi pe baza unui cod QR și nu intri în contact cu nicio persoană pe durata șederii

Forțat de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, un antreprenor a transformate o unitate turistică într-un hotel inteligent, automatizat, cu un sistem de self-checking.

Hotelul românesc unde te cazezi pe baza unui cod QR și nu intri în contact cu nicio persoană pe durata șederii

 

 


Forțat de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, un antreprenor a transformat o unitate turistică într-un hotel inteligent, automatizat, cu un sistem de self-checking care nu mai este întâlnit nicăieri în România.

 


Self-cheking pe baza unui cod QR

În hotelul situat în centrul orașului Galați te poți caza pe baza unui cod QR primit pe telefonul mobil, poți beneficia de micul dejun, poți achita și primi factura tot pe telefon și poți da check-out fără să te întâlnești, pe perioada cazării, nici măcar cu o singură persoană. În curând hotelul va putea lua singur decizia de a suna la firma de pază sau la 112, dacă sesizează vreo situație care impune acest lucru.

Proprietarul spune că ideea de a transforma hotelul într-unul automatizat care să meargă singur, 90% fără ajutor uman, i-a venit iarna trecută, când se vorbea deja de pandemie și de un eventual lockdown.


„Aveam o mulțime de angajați, aveam cheltuieli și am ales sp automatizăm. Cealaltă variantă era să închidem de tot”, a spus acesta, conform G4media.

„Fiecare cameră are o cutiuță, care realizează un modul de inteligență artificială. Sistemul este un fel de control acces pe bază de cartelă, de coduri QR și coduri NFC. Clientul intră în hotel, se cazează într-o cameră pe baza unui cod QR pe care îl primește la rezervarea online, pe telefonul mobil. Primește factura automat. Dacă vrea factură pe firmă, introduce codul fiscal, sistemul interoghează serverul ANAF. dacă firma este activă, se face factura pe firmă, dacă nu, se face pe persoană fizică”, a mai explicat acesta.


Cazarea se poate rezerva nu numai online, ci și la ușă, efectiv, la infochioșcul de la intrare:

„Clientul își alege camera, alege dacă vrea cu sau fără mic dejun, completează fișa de cazare, plătește prin procesator de plăți și, în momentul în care s-a confirmat plata, primește factura prin e-mail și codurile de acces pentru ușă și instrucțiunile de intrare în cameră, în română și în engleză.”


CITEȘTE ȘI:

De ce nu intră Clujul în CARANTINĂ? Boc: „Este foarte important în ce direcție mergem. Dacă mergem spre 10-11 e foarte clar că ne îndreptăm spre carantină”