monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parchetul solicită instanţei arestarea lui Vîntu şi a altor nouă persoane, în dosarul falimentării Petromservice

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită marţi Tribunalului Bucureşti arestarea pentru 29 de zile a zece persoane în dosarul falimentării companiei Petromservice, printre care Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi Octavian Ţurcan, printre motivele invocate fiind faptul că aceştia reprezintă un pericol public iar infracţiunile săvârşite sunt grave.

Este vorba de Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală, Sorin Mihai, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Zizi Anagnostopol, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu, reţinuţi luni de procurori pentru 24 de ore.„Propunerea de arestare preventivă a fost întemeiată pe valoarea extrem de ridicată a prejudiciului produs, care a determinat intrarea SC Petromservice SA în stare de insolvenţă şi existenţa unor datorii bugetare de aproximativ 100 de milioane de euro, împrejurări ce conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, având în vedere contextul social şi economic actual şi modul acut în care categorii largi de populaţie resimt lipsa resurselor bugetare”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.În propunerea înaintată instanţei, procurorii invocă şi numărul foarte mare al persoanelor prejudiciate, prin faptele inculpaţilor, aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi 7.000 de acţionari persoane fizice, cu o condiţie materială modestă, la care se adaugă sursele limitate de informaţii pentru acestea şi faptul că nu îşi puteau exercita drepturile în deplină cunoştinţă de cauză, acestea constituind motive temeinice, ce probează gravitatea faptelor şi sunt de natură să justifice luarea măsurii arestare preventive.„Reacţia publică, în raport cu faptele grave descrise, care au prejudiciat patrimoniul a zeci de mii de persoane şi bugetul consolidat al statului constituie argumentele, din cuprinsul propunerii de arestare preventivă, care dovedesc vătămarea climatului social şi impun cu necesitate un răspuns ferm al autorităţii judiciare. Aceasta, deoarece lăsarea în libertate a inculpaţilor poate crea în rândul cetăţenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că veniturile lor nu mai pot fi protejate, urmare unor fapte de acelaşi gen. Pe de altă parte, infracţiunile de delapidare în formă calificată şi de spălare de bani, prin natura lor şi prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere amploarea acestui fenomen infracţional şi limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică, astfel încât, într-o asemenea situaţie privarea de libertate se justifică”, mai susţine Parchetul General.În plus, caracterul transnaţional al operaţiunilor financiare desfăşurate de inculpaţi a făcut extrem de dificilă administrarea probatoriului în cauză, fiind necesară efectuarea a trei comisii rogatorii internaţionale, în state în care secretul bancar este protejat prin numeroase formalităţi, ceea ce a determinat trecerea unui interval semnificativ de la data săvârşirii faptelor până la momentul la care au fost obţinute date temeinice cu privire la participarea inculpaţilor.Astfel, unele dintre autorităţile judiciare au transmis răspunsul la comisia rogatorie internaţională în luna iulie 2011 iar ultimele relaţii comunicate de alte autorităţi judiciare au fost transmise la sfârşitul lunii octombrie 2011.„Modul de operare al inculpaţilor denotă specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare şi tragere la răspundere penală, împrejurare care trebuie coroborată cu datele referitoare la alte infracţiuni comise de aceiaşi inculpaţi în modalităţi similare. Din probele cauzei rezultă că inculpaţii deţin numeroase companii şi conturi bancare în străinătate iar recuperarea prejudiciului presupune identificarea activelor acestora, care poate fi îngreunată de inculpaţii aflaţi în stare de libertate”, mai declară Parchetul General.