monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mesajul președintelui de 1 Decembrie: „Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, care sunt medicii”

Klaus Iohannis a transmis un mesaj eroilor din acest an cu ocazia Zilei Naționale a României: „Transmit, în numele statului român, toată aprecierea, respectul, și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară”.

Mesajul președintelui de 1 Decembrie: „Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, care sunt medicii”

 

 


Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naționale a României. De asemenea, el a ținut să transmită aprecieri persoanelor din linia I, care sunt în contact direct cu noul coronavirus.

„Dragi români, eroii patrioți au demni urmași în prezenți. Despre ei vreau să vorbesc și lor vreau să le dedicăm această zi. În acest an, foarte mulți români curajoși au fost în prima linie, luptându-se cu virusul și boala pentru viața și sănătatea semenilor noștri. Efortul tuturor a fost și este unul uriaș. Privațiunile și modul în care ni s-a schimbat viața ne-au atins pe toți. Însă, durerea chinuitoare provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată cu nimic. Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalului medical și toți cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului dar și către victimele acestui virus ucigaș și familiile lor.


Transmit, în numele statului român, toată aprecierea, respectul, și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară. Îmi exprim întreaga recunoștință față de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale și al forțelor de ordine și siguranță publică”, a transmis președintele României, Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:


Fanfara răsună în Piața Mihai Viteazu! Clujenii privesc de la distanță Parada de 1 Decembrie. FOTO