monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Artistul clujean Ernő Bartha va fi operat la Istanbul. „De data asta, nu eu voi regiza”

Diagnosticat cu o boală gravă, renumitul artist clujean Ernő Bartha Ciupe va fi operat la o clinică din Istanbul.

Artistul clujean Ernő Bartha va fi operat. „De data asta, nu eu voi regiza”

 

 


Artistul clujean Ernő Bartha Ciupe a anunțat că a ajuns la Istanbul, unde au început pregătirile înaintea operației, iar vineri, 18 decembrie, va avea loc operația propiu-zisă.

 


„Am sosit la Istanbul, unde, în Clinica Acibadem au început pregătirile înaintea operației: analize, întâlnire cu medicii și tomografie computerizată, cu un aparat sofisticat, care în situația mea medicală este foarte importantă.

Joi mă internează în clinică, iar vineri va fi operația, performance-ul, care de data asta nu eu voi regiza. Vă mulțumesc mult pentru încurajări, gânduri bune, energii pozitive și pentru tot ce ați făcut pentru mine!”


Artistul clujean Ernő Bartha Ciupe, cunoscut pentru realizarea Parcului de Sculpturi Arkhai din satul Vlaha, unul dintre cele mai spectaculoase locuri ce merită vizitate în județul Cluj, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. Din nefericire, costurile operației atârnă greu pe umerii sculptorului, care a cerut sprijin în aceste momente dificile.

Iar sprijinul n-a întârziat să apară! Cu o mobilizare generală exemplară, banii pentru operația necesară, circa 17.000 de euro, au fost strânși. Acum, pentru Ernő urmează o călătorie în Turcia, acolo unde va fi operat în data de 15 decembrie, la o clinică privată. Artistul clujean a promis că va reveni cu informații privind tratamentul de recuperare după intervenția chirurgicală.


Artistul clujean Ernő Bartha Ciupe primește o nouă șansă la viață

„Mulțumesc tuturor pentru empatie, încurajări, sprijin sufletesc și financiar, pentru mobilizarea individuală și în grup, cu care v-ați alăturat! A fost un ajutor imens, pe care nici nu mi l-am putut imagina! Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, niciodată nu aș fi aflat câți mă iubiți, iubire, de care vă asigur că este reciprocă! Dacă aș putea, v-aș îmbrățișa pe toți și sper din toată inima, că asta se va întâmpla! Dragostea, mobilizarea voastră, sprijinul vostru sincer în aceste vremuri provocatoare, când nu știm, ce ne aduce ziua de mâine, m-au făcut să trăiesc un sentiment incredibil! Vorbind despre dragoste, este inevitabil să îmi aduc aminte de scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, din care citez: «…acum: credința, nădejdea, dragostea – rămân aceste trei. Dar mai mare între ele este dragostea»”, a transmis Ernő.

Reamintim că, de unul singur, artistul clujean nu ar fi reușit să treacă peste acest moment dificil. Potrivit spuselor sale, întreaga sa avere a cheltuit-o în construirea Parcului de Sculpturi Arkhai și în realizarea operelor de artă.


CITEȘTE ȘI

Cunoscutul artist clujean Ernő Bartha, diagnosticat cu o boală gravă! Salvarea stă în mâinile donatorilor