Iisus ca Împărat

Prin post, noi ne pregătim pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului, dar o facem mai puţin riguros decât în Postul Paştelui pentru că nu avem o Vinere a Patimilor, pentru ca în felul acesta să-L întâmpinăm pe Iisus cel mort, răstignit şi îngropat şi apoi înviat. De data aceasta Îl întâmpinăm pe Iisus ca Împărat.

Iată despre ce aş vrea să vă vorbesc. Noi ştim din teologia elementară că cele trei dimensiuni ale Domnului Iisus Hristos sunt aceea de Împărat, aceea de Profet şi aceea de Preot sau Arhiereu. Prin atributul de ,,Împărat”, El stăpâneşte, domneşte peste lume, bineînţeles peste Univers, Îşi exercită puterea, stăpânirea, dar şi pronia, purtarea de grijă. În calitate de Profet, învaţă Evanghelia, iar în calitate de Arhiereu se jertfeşte pentru mântuirea noastră.

Ei bine, noi ne referim cu precădere la ultimele două dimensiuni. La aceea de Profet, prin faptul că, la fiecare Liturghie, citim o pagină din Evanghelie, citim o pagină din Apostol – care tâlcuieşte şi care dezvoltă unele idei cuprinse în Sfânta Evanghelie – şi de obicei ascultăm o predică, care nu este altceva decât pătrunderea mai în adânc a spuselor din Sfânta Evanghelie. Dar în primă şi în ultimă instanţă, El, Hristos-Profetul-Învăţătorul, este Cel care ne învaţă şi care ne vorbeşte. Noi, slujitorii Săi, nu suntem decât – mai mult sau mai puţin – pricepuţii interpreţi ai Săi, tâlcuitori ai Săi. Dar El rămâne supremul nostru Învăţător, deci supremul nostru Profet.

Cât despre Iisus Hristos-Arhiereul sau Preot, El este Cel care aduce jertfă şi se aduce pe Sine jertfă. Prin jertfa de pe Cruce, El devine în acelaşi timp jertfitor şi jertfă. De aceea Ioan Botezătorul va spune de la început: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”, Mielul Care se jertfeşte pentru noi de bună voie.

Ei bine, mai puţin ne referim la ipostaza Sa de Împărat. Dar să nu uităm un lucru – şi aş face o menţiune în special pentru teologi – cuvântul original este acela de ,,vasilevs”, care înseamnă ,,suveran” şi se traduce în funcţie de context; se traduce fie ,,împărat”, fie ,,rege”. Dacă este vorba de un rege cum era Irod, de pildă - şi încă un rege de la marginea Imperiului roman – îl traducem prin ,,rege”. Dacă, însă, cel ce are sub stăpânire un imperiu şi are sub stăpânirea sa doi sau mai mulţi regi, atunci cuvântul se traduce prin ,,împărat”, deci este mai mult decât un rege. În antichitate am avut şi împăraţi. În lumea mai modernă, ultimul împărat a fost Napoleon, urmat de ţarul Rusiei, care stăpâneau nişte imperii. Este foarte adevărat că în limbile moderne se foloseşte un singur cuvânt – foarte rar se foloseşte ,,imperiu” – se foloseşte ,,regat”. Chiar imperiul britanic, care a fost atât de întins, s-a chemat întotdeauna - se cheamă şi acuma - ,,kingdom”, adică ,,regat”. Iar limba franceză foloseşte, de asemenea, cuvântul ,,royaume”, deci ,,regat”. Dar încă o dată, sensul este dat de contextul în care se găseşte cuvântul. De aceea, în Sfânta Scriptură veţi găsi tradus acest cuvânt când ,,rege”, când ,,împărat”, după circumstanţe. Iată, de pildă, el apare chiar de cum deschidem Evanghelia după Matei, în capitolul 2. Vin cei trei magi de la răsărit şi cutreieră Ierusalimul întrebând: ,,Unde este Cel ce S-a născut rege al iudeilor?” Aşadar, caută un Prunc Care are calitatea de rege al iudeilor, ceea ce l-a pus pe jăratic pe Irod şi l-a făcut să reacţioneze aşa cum ştim că a reacţionat. Şi de ce? Pentru că „Cel ce s-a născut rege al iudeilor”, Cel ce prin naştere este rege – cum se zicea la noi, în istorie ,,os de domn” – şi era prin Fecioara Maria, care se trăgea din spiţa lui David. Acesta este, de fapt, moştenitor legitim al tronului. Iar Irod cel Mare ştim că era un uzurpator, el nu avea antecesori care să fi fost de viţă regească. Şi întotdeauna uzurpatorul se teme de cel care este un moştenitor autentic, pentru că oricând vine cu legitimarea în mână să ocupe tronul. De aici, încă o dată, sperietura lui Irod şi reacţia lui care a sfârşit prin a vărsa sânge nevinovat.

De cum deschidem Sfânta Evanghelie găsim expresia Împărăția cerurilor. Ioan Botezătorul va veni mai târziu şi va spune: ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”. De data aceasta nu se vorbeşte de regat, ci de împărăţie. Dar orice împărăţie are un împărat, iar Împăratul era Acela pe care-L vestea Ioan Botezătorul. Pe de-o parte, ,,Mielul lui Dumnezeu” Care Se jertfeşte, dar pe de altă parte Împărat. Vine după Ioan Botezătorul imediat Natanail, unul din Apostoli, care le spune celorlalţi, şi-i spune lui Iisus după ce-L recunoaşte că este Dumnezeu: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel”. Ori, Împăratul lui Israel era moştenitorul lui David, ceea ce certifică spusele arhanghelului rostite în faţa Sfintei Fecioare, atunci când i-a adus Buna Vestire: că ea va fi Mama Fiului lui Dumnezeu. El spune că va moşteni tronul lui David, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Iată deci, dimensiunea împărătească sau imperială a lui Iisus Hristos, care ne este oferită chiar de cum deschidem paginile Sfintei Evanghelii.

Datorită învăţăturii Sale şi datorită minunilor pe care le  făcea, iudeii au început să vadă în El pe un rege posibil, care să-i dezrobească de sub jugul romanilor. De aceea, nu o dată s-a iscat acest curent de a-L proclama rege. Şi ştim iarăşi din Sfintele Evanghelii că Iisus de fiecare dată S-a strecurat prin mulţime şi S-a făcut nevăzut; a evitat să accepte această ,,poftire” de a deveni rege pământesc. Totuşi, la intrarea Sa triumfală în Ierusalim a fost întâmpinat ca un rege sau ca un împărat : ,,Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Osana, Osana!”. Aceste urale erau strigătele de bucurie cu care un suveran era întâmpinat la marile ceremonii. Iisus a acceptat acest lucru pentru că El ştia că este Împăratul, nu numai a lui Israel, dar Împăratul cerului şi al pământului. Dar Împăratul mergea să-Şi facă şi slujba de Arhiereu, adică de jertfă şi jertfitor, după ce Şi-o făcuse timp de trei ani şi jumătate pe aceea de Profet, adică de Învăţător.

Şi iată-L pe Iisus în faţa lui Pilat. Şi Pilat Îl întreabă: ,,Eşti Împărat?”, la care Domnul răspunde: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”. Este singura dată în Sfintele Evanghelii când Iisus se atestă pe Sine drept Împărat, dar cu această precizare că nu este din lumea aceasta. E bine să mă opresc puţin asupra acestui proces. Iudeii nu L-au învinuit pe Iisus în faţa guvernatorului că S-ar fi proclamat sau că ar pretinde că este rege. Ei au insinuat, şi au afirmat până la urmă, că Iisus pretinde că este Împărat, adică şeful stăpânului Imperiului roman. De aceea precizează: ,,Noi nu recunoaştem ca alt împărat decât pe cezarul de la Roma”. Una este să-L pui rău pe Iisus, să-L faci vinovat în faţa unui regişor mărunt da la marginea imperiului, şi alta este să-L denunţi ca fiind pretendent la tronul Romei; aceasta era foarte grav. Şi acesta a fost şi şantajul exercitat de evrei care-L învinuiau asupra lui Pilat. Dar în clipa în care procesul religios s-a transformat în proces politic, deliberat, atunci Pilat a trebuit să ia atitudine, pentru că l-au şantajat spunându-i: ,,Dacă tu Îl cruţi pe acest vinovat, înseamnă că nu eşti prieten al cezarului”, cu alte cuvinte ,,loialitatea ta faţă de împărat poate fi pusă la îndoială”. Şi se ştia care era măsura: exilul sau decapitarea. Nici un suveran nu stătea mult pe gânduri când este vorba să-l pedepsească pe cineva care îi contestă autoritatea. Şi de aceea Pilat, deşi era convins că Iisus este nevinovat, a cedat şantajului şi a pronunţat condamnarea la moarte pe cruce. Iar Iisus a răspuns cu această formulă extraordinară: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”. Pe de-o parte afirmă că este împărat, dar pe de altă parte afirmă că nu este adversarul cezarului de la Roma, că Împărăţia Lui are alt plan.

Nu ştim cât a priceput sau n-a priceput Pilat din acest răspuns. Dacă ar fi priceput îndeajuns, n-ar fi pronunţat sentinţa la moarte.

† BARTOLOMEU ANANIA