monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Paradisul” din apropierea Clujului. Zona de lângă Someș ce ar putea deveni un nou parc FOTO

Paradisul mlăștinos de la marginea orașului. O zonă în stare naturală și relativ curată pe malurile Someșului Mic se anunță un „excelent candidat” pentru un posibil viitor parc natural urban, visează activiștii de mediu.

paradisul-din-apropierea-clujului-zona-de-langa-somes-ce-ar-putea-deveni-un-nou-parc

 

 


Vineri, 1 ianuarie, o mână de clujeni au luat parte la un program inedit pentru a scăpa de kilogramele în plus adunate de-a lungul sărbătorilor de iarnă.

 


În prima zi a noului an, iubitorii de sport și natură au fost chemați la un tur ciclist și la pas pe alocuri din Cluj-Napoca până în Florești și retur, pe malul Someșului Mic.

De asemenea, clujenii interesați au explorat la pas o zonă mlăștinoasă între strada Lacului, Compania de Apă Someș SA și râu cu potențial de arie naturală (peri)urbană, potrivit organizatorilor de la „Someșul nostru”.


Întâlnirea s-a dat la Podul Garibaldi, iar pentru cei care au sosit pe jos, cu transportul în comun sau cu mașina, din Florești sau Cluj-Napoca, pe strada Lacului, lângă baraj și gardul companiei de apă.

Apoi, participanții au urmat traseul: Pod Garibaldi – Parc Rozelor – Ștrand Sun – trotuar Florești – strada Lacului – mlaștini – baraj Florești – varianta Florești – strada Donáth.


Paradisul mlăștinos de la marginea orașului. Un nou parc natural lângă Someșul Mic?

„Discutăm într-un tur ghidat despre importanța habitatelor mlăștinoase, despre arii naturale, dar și despre cea mai lungă și mai circulată pistă de biciclete din țară pe malul Someșului Mic, pe care o propunem autorităților clujene. Tragem și un semnal de alarmă pentru că arătăm cum centura sudică amenință rezervația de stejari pufoși de lângă Pădurea Hoia!”, au transmis organizatorii de la SOS „Someșul nostru”.

Clujenii interesați au luat un scurt răgaz să fotografieze deșeurile din albia râului ca să trimită ulterior sesizările la Primăria comunei Florești, Primăria municipiului Cluj-Napoca și la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj.


La întâlnire au participat și reprezentanții mișcării „Natura Transilvaniei”, respectiv activiștii de la „Din filele naturii”.

„Am explorat o porțiune foarte interesantă de pe cursul Someșului Mic, o zonă inundabilă cu fragmente din foste brațe ale râului dar și cu un mic afluent, un veritabil paradis cel puțin pentru păsări și amfibieni. Zona este în stare naturală și relativ curată, doar puține gunoaie aduse de apele crescute ale Someșului, astfel că se anunță un excelent candidat pentru un posibil viitor parc natural urban”, se arată într-un mesaj al mișcării „Natura Transilvaniei”, cea care a publicat și fotografiile.

CITEȘTE ȘI:

Parc din centrul Clujului, modernizat din bani europeni. Cine va executa lucrările?