monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Au fost două zile încărcate pentru voluntarii Rescue 4x4. Zeci de mașini înzăpezite în zona Băișoara - FOTO

Voluntarii Rescue 4x4 au avut zeci de intervenții în ultimele două zile în zona Buscat-Băișoara.

Foto: Info Trafic jud. Cluj

 

 


Nu mai puțin de 11 mașini au derapat în afara carosabilului și nu au mai reușit să pornească, în zona stațiunilor montane din Cluj, în zilele de 7 și 8 ianuarie, solicitând intervenția voluntarilor Rescue 4x4. 

 


„Raportare incidente 7 si 8 ianuarie 2021. Voluntarii Rescue 4x4 au intervenit în zona Buscat/ Băișoara și au oferit suport unui număr de 11 autoturisme care au ajuns în afara carosabilului sau nu au mai reușit să pornească. Mulțumim și celor care au oferit on-site suport în rezolvarea incidentelor și vă reamintim că vă stăm la dispoziție în mod gratuit la numarul de telefon 03 7777 9000 sau R44.ro”, transmit voluntarii Rescue 4x4.

Rescue 4x4 este un serviciu public gratuit de salvare, recuperare și intervenții în situații speciale și de urgență. În același timp, Rescue 4x4 este o platformă de sine stătătoare ce dorește să îi pună în legatură pe cei ce au avea nevoie de asistență cu comunitatea pasionaților de off-road din România. Membrii Rescue 4x4 sunt înscriși voluntar în sistem.


CITEȘTE ȘI

Atenție, șoferi! Strat de GHEAȚĂ pe Valea Chintăului. Trei mașini au ajuns în șanț - FOTO