monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Petru Șușcă, despre demiterea sa din funcție: „Sunt convins că acest Deputat USR se află în spatele acestei mârșăvii”

Petru Șușcă insinuează că responsabil pentru demiterea sa din funcția de manager al Spitalului Județean ar fi Emanuel Ungureanu, deputatul USR PLUS.

Petru Șușcă, despre demiterea sa din funcție: „Sunt convins că acest Deputat USR se află în spatele acestei mârșăvii”

 

 


Fostul manager al Spitalului de Urgențe din Cluj-Napoca, Petru Șușcă a insinuat că Emanuel Ungureanu ar fi cel responsabil pentru decizia luată de Ministru Sănătății, Vlad Vociulescu. Totodată el a spus că nu I s-a comunicat niciun motiv pentru care a fost demis din funcție.

 


„În data de 23 decembrie, Ministru Nelu Tătaru a semnat un Ordin de Ministru prin care m-a numit în funcția de Manager Interimar pe o perioada de 6 luni. În dată de 4 ianuarie. Vlad Voiculescu m-a revocat din funcție printr-un Ordin de Ministru care are la baza un referat din 6 ianuarie. Ordinul de Ministru prin care a fost numit un nou manager este dinaintea referatului prin care am fost demis”, a spus Petru Șușcă, la un post de televiziune.

De asemnea, Petru Șușcă a spus că nu a primit niciun motiv pentru care a fost demis, iar el crede că deputatul Emanuel Ungureanu se află în spatele acestei decizii.


„Mai mult decât atât, la o jumătate de ora, au schimbat și Consiliul de Administrație al Spitalului Județean. Sunt mai mult decât convins că acest Deputat care a plecat de la Cluj la Buzău este în spatele acestei mârșavii " a spus Șușcă, făcând referire la deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Emanuel Unugureanu a spus că Șușcă a făcut mult rău sistemului santiar și a semnalat mai multe nereguli în ceea ce privește administrarea spitalului clujean, de-a lungul timpului.


„Șușca a făcut extraordinar de mult rău sistemului sanitar. Eu vorbesc despre abuzurile sale cu mult timp înainte de a fi politician. Am scris ca jurnalist despre mizeria din Spitalul Județean Cluj, am filmat circuitul hranei care se transporta împreună cu deșeurile toxice.

Șușca l-a oprit pe profesorul Ciuce și alți doctori remarcabili de la Chirurgie 1 să opereze copii, i-a dat in judecată, a determinat plecarea doamnei profesor Hagău, a doamnei Mariana Matei, un chirurg vascular de excepție.”, declarat Emanuel Ungureanu pentru monitorulcj.ro, în ziua în care s-a anunțat demiterea lui Șușcă.


CITEȘTE ȘI:

Petru Șușcă, demis de la șefia Spitalului Județean de Urgență Cluj, de Vlad Voiculescu. Cine îl înlocuiește?