monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Firma de la baza sportivă La Terenuri riscă să ajungă pe „lista rușinii”. Boc: „Sunt la limită”

Primarul Emil Boc a declarat că dacă firma care realizează lucrările la baza sportivă La Terenuri nu se va încadra în termen, va fi trecută pe „lista rușinii”.

Firma care lucrează la baza sportivă La Terenuri riscă să ajungă pe „lista rușinii”. Boc: „Sunt la limită”

 

 


Edilul clujean a spus că, deocamdată, firma „e la limită”, teremenul de finalizare a lucrărilor fiind pe 31 august, anul acesta. Emil Boc a declarat că lucrările la baza sportivă din Mănăștur sunt modernizate cu atenție, iar dacă firma nu va respecta termenul contractual, va fi trecută pe „lista rușinii” a companiilor care nu vor mai putea executa lucrări publice în municipiu.

 


Este vorba despre asocierea SC RoVerde Landscaping SRL – SC OpenTrans SRL – SC Electrogroup SA – SC Cris Garden SRL – SC Prospect Drill SRL, care, în urma licitației, a câștigat contractul în valoare de 5,5 milioane de euro (fără TVA). 

„Baza sportivă La Terenuri e la limită dar are termen de finalizare 2021, pe sfârșitul lui august și trebuie să o terminăm. Acolo vom monitoriza foarte atent lucrările, ca cei care au contractul să se încadreze în termen și să nu fie trecuți p elista rușinii. Dacă nu, vor intra și ei pe lista rușinii și vom tot vorbi de ei în fiecare zi, până când, așa cum au făcut și cei din zona centrală, vor termina”, a declarat primarul Emil Boc, la un post local de radio. 


Baza sportivă La Terenuri, în întârziere?

În urmă cu câteva zile, fostul deputat Adrian Dohotaru avertiza că lucrările la baza sportivă La Terenuri s-ar putea să nu fie gata la termenul anunțat, arătând că, la fața locului, lucrările par că bat pasul pe loc.

Fostul deputat și activistul Adrian Dohotaru trage un semnal de alarmă, spunând că, la cum arată situație din teren în prezent, „e clar” că lucrările nu vor fi gata la termenul anunțat, adică în vara anului 2021.


„Îmi place cartierul în care locuiesc, în Mănăștur, dar se vede de la o poștă că e înghesuit. Are nevoie de spații verzi, de bunuri comune ca să nu fie un cartier dormitor. La Terenuri se reface, însă în ritm de melc. Am trecut azi pe acolo, doar un exacavator lucra, alteori niciunul. E clar că nu va fi gata la vară, motiv suficient pentru Primărie să rezilieze contractul. Parcul Colina urmează să fie distrus dacă traseul centurii rămâne la fel. În Parcul Rozelor extinderea parcului spre Canalul Morii, propusă de SOS, accepatată de Primărie, trenează de ani deja. Mai mult, sute de copaci au fost tăiați lângă, pentru construcții. Vreau spații verzi de calitate pentru copiii mei la mine în cartier, nu să merg în alte cartiere. Și sunt sigur că sunt de acord cu mine încă vreo sută de mii de mănăștureni, să ne audă și autoritățile”, a scris Dohotaru, într-o postare pe Facebook.

Primarul Emil Boc a declarat atunci, pentru Monitorulcj.ro, că în acest moment nu are informații că lucrările nu vor putea fi finalizate până la 31 august 2020, însă va monitoriza situația.


Bază sportivă modernă, pe 4,2 hectare, în Mănăștur

Investiția are ca obiect crearea unei baze sportive și de agrement pe o suprafață de peste 4,2 hectare (42.410 mp). Practic, clujenii de toate vârstele vor avea la dispoziție un parc de relaxare și agrement, dar și o bază sportivă modernă, cu dotări de ultimă generație și cu acces gratuit, promite municipalitatea. De asemenea, baza va oferi clujenilor o suprafață de spații verzi amenajate de peste 18.000 de metri pătrați.

Baza sportivă și parcul de agrement vor cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber (tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei), amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. Vor mai exista terenuri de beach volley cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark, dar și zone de fitness.

Mai departe, baza sportivă va include o clădire multifuncțională cu parter și etaj, cu o suprafață construită de 1.210 mp (suprafață desfășurată – 1.742 mp). În această sală vor avea loc activități sportive indoor, precum squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic. Tot în cadrul bazei sportive și parcului de agrement vor fi realizate zone de recreere pentru copii și pentru seniori, dar și un amfiteatru în aer liber, în care va exista posibilitatea amenajării unui patinoar, pe timp de iarnă. Durata de realizare a investiției este de 16 luni.

CITEȘTE ȘI

Contractul pentru „La Terenuri” a fost semnat! Când va fi gata cea mai modernă bază sportivă?