Actualitate
Marian (13 ani) este de negăsit de miercuri seara. Are un telefon inteligent, dar nu poate fi localizat
Autoritățile și-au arătat din nou limitele în cazul băiatului de 13 ani care a dispărut din Florești.
Autoritățile și-au arătat în ultimii ani limitele de mai multe ori în momentul unor dispariții, deși tehnologia a avansat considerabil și au apărut telefoane din ce în ce mai inteligente.
Marian (13 ani) este dat dispărut de ieri, dar nimeni nu a reușit să identifice exact locul unde se află. Minorul a vorbit la telefon și a utilizat rețelele de socializare în tot acest timp. În ultimii ani, două cazuri similare s-au soldat cu moartea unor persoane care nu au putut fi identificate la timp.
Cazul minorului seamănă cu alte două tragedii
Pe 20 ianuarie, 2014, echipele Salvamont Cluj au fost mobilizate pentru căutarea unui avion prăbușit în Munții Apuseni. La căutare au participat peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști și salvamontiști, din județele Cluj, Bihor, Mureș și Alba, precum și circa 200 de localnici. Salvatorii au ajuns la locul accidentului după mai multe ore, locul fiind greu accesibil, cu zăpadă înaltă și ceață densă. Tot din cauza ceții, elicopterul SMURD Mureș n-a putut interveni.
Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit la vremea respectivă să localizeze aeronava. Autoritățile au dat vina pe lipsa semnalului și a altitudinii mari la care s-a petrecut accidentul.
Autoritățișe nu au reușit să o identifice nici pe Alexandra Măceșean
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) nu a reușit în 2019 să o identifice pe Alexandra Măceșeanu, cea care a fost răpită și ulterior ucisă în Caracal. Procurorii spun că a fost omorâtă cu o zi înainte, la o oră și un sfert distanță de convorbirile sale cu angajații STS de la serviciul de urgență 112 și cu echipajele de poliție locală.
112 nu localizează nici astăzi apelurile în scurt timp, după tragedia din Caracal sau la cinci ani de la drama din Munții Apuseni. A fost schimbat șeful STS, au fost modificate regulamente la serviciul de urgență, însă nu s-a schimbat aparatura.
Minorul dispărut, de negăsit
Polițiștii, jandarmii și voluntari din Cluj îl caută cu disperare Pleșa Lucian Marian, dar nimeni nu a reușit să-i dea de urmă. Copilul a fost văzut la un magazin din Florești, dar și în momentul în care se urca într-un autobuz pe strada Plevnei.
Dispariția minorului a fost raportată miercuri seară, la ora 22:00, el fiind plecat de acasă de la ora 14:00. Băiatul suferă de ADHD și a mai dispărut de acasă în condiții similare. Ultimul episod a avut loc în toamna lui 2020, atunci a plecat de acasă și fost găsit în Făget. El s-a mai ascuns în trecut în scări de bloc și mașini părăsite.
Copilul a vorbit în tot acest timp la telefon și a folosit rețele de socializare, dar cu toate astea nu a putut să fie localizat.
Monitorul de Cluj a solicitat un punct de vedere din partea IPJ Cluj, dar și a Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
„Pentru localizarea și depistarea minorului sunt desfășurate toate activitățile specifice, fiind alertate toate echipajele și efectivele aflate în teren, de la nivelul tuturor unităților aflate în subordinea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Secțiile Regionale de Poliție Transporturi sau alte Inspectorate de Poliție din țară, precum și alte instituții de menținere a ordinii și siguranței publice.”, a transmis IPJ Cluj.
STS are tehnologia la dispoziție, dar poate localiza doar persoanele care sună la 112
Monitorul de Cluj a solicitat un punct de vedere din partea Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) cu privire la modul în care poate fi identificat tânărul.
„Singurul apel înregistrat la 112 referitor la dispariția minorului a fost efectuat de către un bărbat care anunța că a văzut un băiat cu semnalmentele celui dispărut. Apelul a fost preluat de operatorii 112 STS și transferat către IPJ Cluj, agenția specializată de intervenție care coordonează acțiunile de căutare.
STS nu localizează telefoane și nu dispune de tehnica necesară pentru astfel de activități, potrivit legislației în vigoare și domeniului de competență.
Precizăm că, apelurile de urgență efectuate la numărul 112 beneficiază, pe timpul efectuării apelului, de localizare primară sau de localizare avansată, în funcție de capabilitățile telefonului și alte caracteristici tehnice:
- Localizare primară, pentru toate tipurile de telefoane mobile, prin metoda Cell ID/Sector ID. Operatorul rețelei de telefonie mobilă transmite implicit în sistem zona de unde se realizează apelul, sub forma unui cerc sau sector de cerc.
- Localizare avansată, pentru telefoanele mobile inteligente (smartphone), prin cele trei metode: AML, Geolocation 112 și aplicația mobilă APEL 112.”; a transmis Biroul de Presă al STS.
Practic, la ora actuală, în România, dacă un minor dispare de acasă el poate fi localizat doar dacă sună de pe propriul telefon mobil la 112. Autoritățile nu dispun de tehnologiile necesare pentru ca o persoană dispărută voluntar să fie reperată.