Actualitate
Orice tip de telefon, un singur încărcător
Din acest an, telefoanele mobile din UE vor avea acelaşi tip de încărcător. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru industrie şi întreprinderi, a primit marţi, din partea directorului general al Digitaleurope, modelul unui încărcător de telefoane mobile compatibil pentru telefoanele mobile. Digitaleurope este cea mai mare asociaţie a industriei tehnologiei digitale din Europa. Existenţa unui încărcător comun, compatibil cu toate telefoanele mobile, indiferent de marcă, este o idee pe care Comisia Europeană o promovează de mulţi ani. Datorită cooperării dintre paisprezece întreprinderi şi Comisia Europeană, soluţia este acum disponibilă.
UE a conceput soluţia privind încărcătoarele comune prin intermediul unei abordări care aduce avantaje tuturor, fără a fi nevoie de o nouă reglementare. Vă reamintim că la sfârşitul anului trecut, în 29 decembrie, au fost publicate noile standarde tehnice pentru telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date. Sprijinul CE le-a permis producătorilor să ofere acest beneficiu consumatorilor europeni într-un termen relativ scurt. Iar ca urmare a publicării standardelor în decembrie 2010, producătorii de telefoane mobile pot în prezent să înceapă introducerea modificărilor de design şi de testare necesare pentru încărcătoare, garantând faptul că telefoanele compatibile sunt sigure şi interoperabile. Telefoanele mobile de diferite mărci adaptate pentru transferuri de date compatibile pot funcţiona acum cu acelaşi încărcător comun, un mare pas înainte pentru utilizatorii de telefoane mobile.
„Frăţia” încărcătorului
În urma unei solicitări din partea Comisiei Europene, paisprezece producători principali de telefoane mobile au convenit să semneze un memorandum de înţelegere pentru a armoniza încărcătoarele pentru telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date vândute în UE. Printre întreprinderile care au semnat memorandumul de înţelegere se numără Apple, Emblaze Mobile, Huawei Technologies, LGE, Motorola Mobility, NEC, Nokia, Qualcomm, RIM (producătorul telefoanelor mobile Blackberry n.r.), Samsung, Sony Ericsson, TCT Mobile ( producătorul telefoanelor marca Alcatel n.r.), Texas Instruments şi Atmel.
Cei paisprezece producători au convenit să introducă noile încărcătoare comune pentru telefoane mobile pe piaţa europeană în cursul anului 2011.