monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Penalități de peste 400.000 de lei pentru întârzieri la locuințele sociale de pe Ghimeșului

Firma SC Ceconi SRL are de achitat penalități de peste 400.000 de lei pentru întârzierea lucrărilor la blocul de locuințe de pe strada Ghimeșului.

Penalități de peste 400.000 de lei pentru întârzieri la locuințele sociale de pe Ghimeșului

 

 


Potrivit viceprimarului Clujului, Olah Emese, firma care construiește blocul de locuințe sociale de pe strada Ghimeșului, SC Ceconi SRL, are de achitat Primăriei Cluj-Napoca penalități de peste 400.000 de lei pentru cele peste 300 de zile de întârziere, înregistrate doar până la finalul anului 2020.

 


„Până la finele anului trecut, penalizarea a fost de peste 400.000 lei pentru întârziere de peste 300 de zile, s-a deschis si proces pentru plata acestor sume”, a declarat viceprimarul Olah Emese, pentru Monitorulcj.ro.

În ce stadiu sunt lucrările?

Primarul Emil Boc a declarat, la rândul său, că până în acest moment, firma a înregistrat 458 de zile de întârziere peste termenul contractual, fiind înregistrate penalități de 465.177 de lei. 


Lucrările se apropie în ritm „de melc” de finalizare, stadiul fizic al construcției fiind de peste 95%.

„Sunt în prezent 458 zile de întârziere, penalitățile acordate fiind de 465.177,54 lei. Stadiul fizic este de 95,39%”, a declarat Emil Boc, pentru Monitorulcj.ro.


Se reziliază contractul?

Viceprimarul Olah Emese a mai adăugat că primăria analizează posibilitatea rezilierii contractului, însă ținând cont de faptul că lucrările sunt apropae finalizate și reluarea achiziției ar prelungi întregul proces, acest lucru nu este foarte probabil.

„Se are în vedere și rezilierea contractului, dar lucrările sunt aproape finalizate, iar reluarea procedurii de achiziție ar fi destul de lungă. Încă se analizează acest lucru”, a spus viceprimarul Clujului.


Locuințele promise încă din 2019 mai așteaptă!

Locuințele de pe strada Ghimeșului figurau pe lista principalelor obiective de investiții pentru perioada 2019-2020. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, dădea atunci asigurări că proiectul va fi dus la bun sfârșit în 2019, însă inaugurarea a fost amânată. Pandemia de coronavirus a dat peste cap socotelile încă o dată, după ce firma care execută lucrările la acest proiect și-a suspendat activitatea pe perioada stării de urgență.

Potrivit edilului, constructorul – SC Ceconi SRL – este singura companie care a anunțat Primăria Cluj-Napoca despre imposibilitatea efectuării lucrărilor, pe timpul stării de urgență.

Firma de construcții, implicată într-un dosar penal în Sălaj

Proiectul de pe strada Ghimeșului nr. 1 a prins contur în data de 16 aprilie 2018, atunci când a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul privind contractarea serviciilor de construire. Ulterior, în data de 21 septembrie 2018, Primăria municipiului Cluj-Napoca a atribuit afacerea firmei de construcţii SC Ceconi SRL, semnând contractul în valoare de 2.863.438,08 lei (fără TVA).

SC Ceconi SRL, firmă care ridică acest bloc de locuințe sociale, a fost implicată într-un dosar în care fostul primar al localităţii Chieşd, din judeţul Sălaj, Ioan Catană, a fost condamnat, definitiv, la sfârştul anului 2017, la 18 luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, potrivit jurnalul.ro.

În mai 2011, SC Ceconi SRL a fost firma care a reabilitat Grădiniţa „Lizuca”, pentru 77.764 lei (fără TVA). Apoi, în iunie 2011, compania şi-a adjudecat şase loturi dintr-un contract de reabilitare a grădiniţelor şi şcolilor din Cluj-Napoca – Liceul de Arte Naţionale, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Grădiniţa „Micul Prinţ”, Grădiniţa „Dumbrăvioara”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” şi Liceul Teoretic „Báthory István”, pentru 465.223.45 lei (fără TVA).

CITEȘTE ȘI

Locuințele sociale de pe Ghimeșului, peste 300 de zile întârziere! Boc: „Firma primește penalități”