monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restaurantele din Cluj-Napoca NU mai au voie să servească în IGLUURI! Polițiștii au dat amenzi fără milă

Polițiștii clujeni au amendat mai multe restaurante care serveau în spații închise de tip iglu.

Amenzi pentru restaurantele din Cluj-Napoca care au servit clienții în igluuri

 

 


Restaurantele din Cluj-Napoca care aveau construcții de tip igluu sunt obligate să le închidă până în momentul în care rata de infectare scade sub 3 la 1000 de locuitori. Polițiștii consideră aceste spații ca fiind închise, iar ele sunt ilegale.

 


Cu ocazia verificărilor efectuate în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că un operator economic își desfășoară activitatea în 4 spații închise, respectiv construcții de tip iglu, în fiecare dintre acestea aflându-se între 4 și 6 persoane. Operatorul economic a fost sancționat în conformitate cu Legea 55/2020, totodată, fiind dispusă oprirea servirii clienților și înlăturarea materialului de pe structura de construcție.

CITEȘTE ȘI:

Restaurantele din Cluj-Napoca cer consumație minimă de 300 de lei! Igluurile, salvarea proprietarilor.

Un alt operator economic din zona centrală a municipiului a fost depistat în timp ce își desfășura activitatea în spațiu închis, respectiv construcții de tip iglu, în interiorul acestora aflându-se între 3 și 6 persoane. Operatorul economic a fost sancționat contravențional în conformitate cu Legea 55/2020. Totodată, s-a dispus oprirea servirii clienților și înlăturarea materialului de pe structura construcției.


Amenzi în centru și în zona parcului central

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate în zona parcului central din municipiu, s-a constatat faptul că un operator economic nu respectă măsura suspendării activității operatorului economic de comercializare alimente și băuturi în spații închise, desfășurându-și activitatea în 5 spații închise (construcții de tip iglu), în interiorul acestora aflându-se un număr de 2-6 persoane.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional în conformitate cu Legea 55/2020,  fiind dispusă oprirea servirii și înlăturarea materialelor de pe structura de construcție.