monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbatul de 55 de ani care a provocat aseară ACCIDENTUL în Feleacu a fost REȚINUT

Polițiștii clujeni au reținut un bărbat de 55 de ani care a provocat un accident rutier între Cluj-Napoca și Turda, fiind în stare de ebrietate.

Bărbatul de 55 de ani care a provocat aseară ACCIDENTUL în Feleacu a fost REȚINUT

 

Șoferul vinovat a fost reținut și este acuzat de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


„La data de 18 februarie anul, în jurul orei 18.30, s-a produs un eveniment rutier pe DN1 E60, pe raza localității Feleacu.
Conducătorul unei autoutilitare, respectiv un bărbat de 55 de ani, din Câmpia Turzii, care se deplasa pe DN1 E60, din direcția Turda spre Cluj-Napoca, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Turda. În urma evenimentului, conducătorul de 59 de ani, alături de o femeie, pasageră în autoturismul condus de acesta, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatului de 55 de ani i-a reieșit o concentrație în valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a transmis IPJ Cluj.