monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bază sportivă din Câmpia Turzii, într-o stare de DEGRADARE. Primarul: „Nu avem de gând să investim acolo”. VIDEO

Baza sportivă din cartierul Lut din Câmpia Turzii se află într-o stare de degradare. Zona este plină de mizerie, gunoaie, iar tencuiala cade de pe pereți.

Bază sportivă din Câmpia Turzii într-o stare DEPLORABILĂ

 

 


Un cititor ne-a trimis un videoclip cu starea de degradare în care se află o bază sportivă de tineret din Câmpia Turzii, cartierul Lut.

 


Pe fundalul filmării, o localnică prezintă baza sportivă respectivă și zona din jurul acesteia.

Baza sportivă „pentru copii”, transformată într-un focar de infecție

În timp ce femeia prezenta cum baza sportivă s-a transformat, de-a dreptul, într-o ruină, chiar dacă a fost modernizată în trecut din bani publici:


„Baza sportivă de tineret din Câmpia Turzii, cartierul Lut, modernizată în urmă cu câțiva ani din bani publici , din resurse, taxe și impozitele noastre, ale cetățenilor de rând. Ceea ce se aude și vedeți este transformarea acestei baze sportive într-o ruină, într-un focar de infecție. Spuneam, ceea ce se aude este apa de la vestiare care curge în neștire, apă, așa cum se subînțelege, plătită din banii noștri, din bani publici. Același lucru se întâmplă și cu gazul care este la discreția și disponibilitatea oricui. Gazul, curentul.”

Localnicii susțin că situația bazei sportive a fost reclamată de nenumărate ori, dar nimic nu s-a schimbat. Acea bază sportivă ar fi „gândită” pentru copiii din Câmpia Turzii.


„Situația a fost reclamată de nenumărate ori. Primarul în funcție știa încă din mandatul anterior, știe și acum. De nenumărate ori am declarat această degradare și această batjocură a unui centru gândit pentru copiii noștri din Câmpia Turzii. Batjocură și risipă de bani publici. Această umilire a contribuabilului de rând prin modul în care instituția noastră publică, Primăria, înțelege că trebuie să funcționeze această bază sportivă. Uitați-vă împrejur: mormane de gunoaie, distrugere și realitatea unei conduceri care închide ochii, este surdă, nu aude, nu vede nimic din ceea ce este important pentru acest oraș al nostru, al tuturor”, a mai spus femeia.

Explicația primarului: „Nu a fost folosită de peste 20 de ani”

Deși acel centru sportiv trebuia reabilitat în urmă cu câțiva ani, un proiect la inițiativa fostului primar Radu Hanga în 2014, condițiile în prezent sunt deplorabile.


La acea bază sportivă trebuiau modernizate vestiarele, montate plase de protecție în spatele porților sale, refacerea instalației electrice și realizarea unei structuri metalice în trepte, pentru a susține grandene care să aibă capacitate de 102 locuri. Suma investiției era de 233.000 lei. Totuși, destinul bazei sportive din cartierul Lut a ajuns să fie altul.

După primirea filmării, monitorulcj.ro a luat legătura cu actualul primar din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan. Acesta a susținut că acel spațiu nu a fost folosit de „peste 20 de ani”, iar de când e el primar nu a fost folosit niciodată. Primăria Câmpia Turzii e mai interesată în alte investiții precum Stadionul din oraș și Sala Sporturilor:

„Acea bază este o bază sportivă care nu a fost folosită de peste 20 de ani. De când sunt eu, de 9 ani în administrație, niciodată nu s-a folosit acel spațiu care este predat pe bază de protocol de redare/primire către Clubul Sportiv Municipal. Primăria investește doar în stadion și în sala sporturilor, ambele fiind prinse pe lista de investiție a Companiei Naționale de Investiții”, a declarat pentru monitorulcj.ro primarul Dorin Lojigan.

Întrebat dacă, cel puțin pe viitor, dorește să investească în baza sportivă respectivă, Dorin Lojigan a declarat că în acest moment nu și nici nu are de gând.

El a mai susținut că imaginile sunt mai vechi, dar nu a negat starea în care se află spațiul sportiv.

„Nu, în acest moment nu. Imaginile oricum sunt vechi, nu de acum. Le știu, s-au folosit și în campania electorală de ele persoane din alt partid. Le cunosc prea bine, acum probabil au reluat subiectul. Noi în acest moment nu investim și nu avem de gând să investim acolo. În viitor o să vedem. Deocamdată avem investiție la stadion de 1 milion de euro. De asemenea, la Sala Sporturilor avem complex sportiv pe care îl vom inaugura săptămâna viitoare. Avem alte priorități”, a mai spus Dorin Lojigan.

CITEȘTE ȘI:

Clujenii se plâng de mizeria din Mănăștur. Boc: „Dacă nu fac treabă, lista rușinii îi așteaptă”