monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj-Napoca, la un pas de carantină? Rata de infectare, aproape de 5 cazuri la mia de locuitori

Măsura carantinării se aplică în cazul UAT-urilor care depășesc rata de infectare de 6 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori. Cluj-Napoca are aproape 5 cazuri la mie.

Cluj-Napoca, la un pas de carantină


 

Rata de infectare cu COVID-19 în Cluj-Napoca este de 4,67 de cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori, potrivit datelor înregistrate în ultimele 14 zile.


 

Măsura carantinării se aplică, în general, la unitățile administrativ-teritoriale care depășesc incidența a 6 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori.


Cluj-Napoca are aproape 5 cazuri la 1.000 de locuitori, situația fiind din ce în ce mai complicată. Chiar dacă orașul de pe Someș a reușit să scape de această măsură, fiind singurul care în trecut a depășit rate de infectare enorme, fără să se aplice restricții de protecție în plus, de această dată lucrurile ar putea să ste diferit.

În urmă cu două zile, Comitetul Național pentru Situații de Urgență Timiș a luat decizia de a institui carantină în două localități și o comună pentru o perioadă de 14 zile, fiindcă au depășit incidența de 6 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori.