monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Motivarea Curţii de Apel. De ce e arestat Apostu?

Curtea de Apel Cluj a făcut publică motivarea în cazul deciziei de arestare pentru 29 de zile a primarului Clujului, Sorin Apostu.

Primarul Sorin Apostu, arestat preventiv pentru 29 de zile pentru luare de mită, stabilea întâlnirile „conspirative” cu oamenii de afaceri de la care se crede că lua mită în parking-ul Primăriei, la etajul cinci, locaţie considerată în afara oricărui control al autorităţilor, se arată în motivarea făcută ieri publică de Curtea de Apel Cluj.

„Un loc şi mai nepotrivit, dar deloc surprinzător pentru profilul infracţional care dovedeşte să-l aibă inculpatul A. S. (Apostu Sorin – n.r.), este fixarea unor întâlniri pentru discuţii, cu învinuiţi din dosar, la etajul 5 al parking-ului primăriei, locaţie aflată în afara oricărui control al organelor judiciare, apreciată aşadar ca extrem de sigură de către inculpat, locaţie perfectă pentru a purta discuţii relativ la faptele ilicite în care este implicat”, se specifică în motivarea instanţei. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, folosea un „număr impresionant de aparate telefonice mobile” - 17 - la care schimba cartelele cu mare frecvenţă, se mai arată în motivarea Curţii de Apel Cluj.

Vacanţă în Dubai, în octombrie

Potrivit motivării, Sorin Apostu „se deplasează în vacanţe exotice împreună cu oameni de afaceri care au în derulare contracte cu primăria”, „contactează şi ţine legătura cu unii oameni de afaceri, învinuiţi şi ei în acest dosar, numai pe anumite cartele telefonice” şi încearcă, prin soţia sa, să ascundă urmele faptelor ilicite. Primarul se folosea de serviciile unei persoane pentru schimbarea IMEI-ului telefonului, „urmărind în mod evident să nu poată fi interceptat”. „Se deplasează în vacanţe exotice împreună cu oameni de afaceri care au în derulare contracte cu primăria, deplasări pe care încearcă să le ascundă, luând măsuri de deplasare separată a lui faţă de membrii familiei sale, cu avioane diferite, fără bagaje, pentru a nu atrage atenţia, ca de exemplu, vacanţa din Dubai din perioada 20-25.10.2011, petrecută cu familia învinuitului M. S., patronul E. SA (Mureşan Simion, patronul Electrogrup – n.r.) - societate care derulează cu Primăria un contract încheiat în anul 2010 în valoare de 1.000.000 de euro”, se specifică în documentul instanţei.

Ar fi urmat să distrugă probe?

În motivarea deciziei de arestare, Curtea de Apel Cluj mai arată că Sorin Apostu n-a dorit să facă declaraţii „la momentul aducerii la cunoştinţă a învinuirii, solicitând un termen pentru pregătirea apărării, aceeaşi poziţie fiind adoptată şi după inculparea sa”. În motivarea care cuprinde 64 de pagini se mai menţionează că „învinuirea adusă inculpatului A. S. până la acest moment în prezentul dosar reţine obţinerea de către acesta, de la reprezentanţii unor societăţi comerciale care au în derulare contracte cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, cu titlu de mită, bani în sumă de aproximativ 95.000 de euro”. În motivare se mai arată că s-a cerut arestarea edilului pentru că acesta urma să comită şi alte infracţiuni şi să distrugă probe. „Pentru a disimula caracterul ilicit al primirii foloaselor necuvenite, inculpatul A. S. a angrenat-o în activităţile sale şi pe soţia sa, învinuita A.M.U. (Apostu Monica Undina – n.r.) avocat în cadrul Baroului Cluj. Astfel, banii pretinşi cu titlu de mită au fost primiţi de inculpatul A. S. prin intermediul Cabinetului de avocatură al soţiei sale, sub falsa justificare a unor contracte de consultanţă”, se mai specifică în motivarea instanţei.