monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viceprimarul Dan Tarcea, ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ despre CARANTINAREA municipiului Cluj-Napoca

Dan Tarcea, viceprimarul orașului Cluj-Napoca, este îngrijorat de creșterea numărului de cazuri de COVID-19 și speră că, orașul nu va fi carantinat.

Viceprimarul Clujului, îngrijorat de creșterea numărului de cazuri de COVID-19

 

 


Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, este îngrijorat de numărul mare de cazuri de COVID-19 apărute în ultimele zile și speră că în continuare că nu va fi nevoie de o carantină la nivel local, iar o parte dintre elevi vor putea merge în continuare la școală fizic.

 


„Sperăm să nu mai urcăm și chiar să scadă numărul de cazuri de COVID-19. În Cluj-Napoca avem o rată de infectare de 4,92 la ora actuală. Din păcate, acum este o perioadă de creștere, dar sperăm să intrăm pe un platou și să ne revenim. Nu vrem să închidem școlile și să carantinăm orașul. Dacă carantinăm orașul vom discuta despre închiderea salonurilor de înfrumusețare și a magazinelor, dar și alte restricții majore.”, a declarat Dan Tarcea.

Tarcea dă exemplu alte țări

Viceprimarul este de părere că locuitorii din Cluj-Napoca sunt privilegiați la ora actuală, deoarece nu există restricții dure. El a dat exemple din alte țări în care restricțiile sunt mult mai importante.


„Suntem privilegiați, deoarece nu avem restricții foarte mari. În alte țări, de exemplu în Germania, totul este închis. Trebuie să ai un motiv întemeiat să ieși din casă. În Franța te poți deplasa la maxim 15 kilometri de localitatea de domiciliu. Acolo totul este drastic și se respectă cu strictețe.”, a declarat Tarcea.