monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aplicația care oferă sprijin pentru persoanele cu deficiențe de vedere din Cluj-Napoca. VIDEO

Persoanele cu deficiențe de vedere din municipiul Cluj-Napoca vor avea un sprijin pentru circulația în oraș cu ajutorul aplicației Step-Hear, o soluție inteligentă care îi va ghida în spațiul public.

Aplicația care oferă sprijin pentru persoanele cu deficiențe de vedere din Cluj-Napoca.

 

 


Primăria Cluj-Napoca a utilizat această aplicație pentru implementarea unui proiect pilot la sediul Centrului de Informare pentru Cetățeni și al Direcției Evidența Persoanelor, de pe Calea Moților nr.5.

 


Aplicația se bazează pe senzori de proximitate și tehnologia Bluetooth. Acestea generează informaţii în format audio, utile persoanelor cu deficienţe de vedere, astfel încât aceștia să poată explora mai ușor spațiul din jurul lor - în cazul nostru, cele două sedii ale primăriei. Step-Hear se instalează pe telefonul mobil și este disponibilă în Google Play și App Store.

Persoanele cu deficiențe de vedere au astfel, direct pe telefonul mobil, o sursă de informații sigure pentru o orientare cât mai bună. Această aplicaţie va creşte calitatea vieții pentru toți cetățenii oraşului.


„Ne ghidăm după credința că nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Unul dintre obiectivele primăriei este să transforme orașul într-unul accesibil tuturor celor care locuiesc, muncesc, studiază sau îl vizitează. După testarea funcționalităților aplicației, avem în vedere accesibilizarea în acest fel și a altor zone și clădiri din oraș", a scris primarul Emil Boc pe Facebook.

CITEȘTE ȘI:


Alex Benchea, alpinistul cu ochii albi. La doar 21 de ani, a cucerit Mont Blanc și Kilimanjaro!