monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vacanța de vară 2021. Cum poți pleca în concediu în străinătate în plină pandemie

Mulți români se gândesc deja la vacanța de vară și cum pot pleca în concediu în plină pandemie de COVID-19.

Vacanța de vară 2021. Cum poți pleca în concediu în străinătate în plină pandemie

 

 


Autoritățile din întreaga lume încearcă să găsească soluții prin care să permită relansarea turismului, în special pentru vacanța de vară 2021.
 

Claudiu Năsui, Ministrul Economiei și Turismului, a anunțat că se caută în acest moment soluții pentru ca românii să poată pleca în vacanțe la vară. Conform unor declarații făcute de Năsui, mai multe lucrează la un proiect prin care accesul turiștilor să fie permis cu pașaport de vaccinare, teste COVID-19 sau teste de anticorpi.


„Discutăm despre un mecanism prin care statele să poată recunoaște reciproc  astfel de documente și să nu mai ne încurcăm în formalități care să întârzie oamenii la granițe. E nevoie de o soluție pentru partea de turism, atât la plecare, cât și la venirea din anumite state”, a declarat Năsui.

Românii ar putea călătorii mai ușor în vacanța de vară

Noul Ministru al Turismului a propus ca românii  să poată tranzita mai ușor anumite țări cu certificatul de vaccinare, teste Covid-19 sau teste de anticorpi.


„Primul pas este să implementăm o recunoșatere bilaterală a documentelor, să fie mai ușor să treci, să arăți documentele că ai fost vaccinat, că ai test negativ sau de anticorpi. Nu e discriminare, nu se adresează doar celor vaccinați. Cineva care n-a fost la vaccinare, poate a avut deja Covid sau are test negativ și n-are o problemă să circule” a mai spus ministrul.

Grecia și Bulgaria au anunțat deja că vor permite accesul românilor în vacanțele de vară pe baza pașaportului de vaccinare, a unui test COVID-19 sau a unui test de anticorpi. De altfel, tot mai multe țări sunt gata să primească turiști la vară pentru a salva turismul.