Actualitate
Trei comune din Cluj au trecut în scenariul verde! Se DESCHID restaurantele
Mai multe comune din Cluj trec pe scenariul verde. Se deschid restaurantele în interior cu o capacitate de 30%.
Trei comune din Cluj scapă de o parte din restricții, după ce la ultima analiză epidemiologică au înregistrat o rată de infecare COVID-19 sub 3 la mia de locuitori. Este vorba despre comunele Căianu (2,09), Petreștii de Jos (1,82), Viișoara (1,51).
Prin urmare, se vor deschide restaurantele și cafenele în aceste trei commune, dar cu o capacitate de 30% din spațiu.
Care sunt restricțiile?
-organizarea şi desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
-organizarea şi desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise
-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spațiului şi în intervalul orar 6.00-22.00, cu respectarea obligațiilor stabilite ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului
-activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spațiului şi în intervalul orar 6.00-22.00, cu respectarea obligațiilor stabilite
-nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci
-activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite.
CITEȘTE ȘI:
Scenariile de funcționare a școlilor din Cluj s-au schimbat! VEZI cum va funcționa fiecare școală