monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 30 de români au fost reținuți la granița dintre Spania și Franța cu teste PCR false

Un grup de peste 30 de cetăţeni români - 31 potrivit presei spaniole, sau 35 conform unei surse media franceze - care călătoreau cu un autocar înspre România având asupra lor teste PCR false au fost reţinuţi la graniţa dintre Spania şi Franţa.

Peste 30 de români au fost reținuți la granița dintre Spania și Franța cu teste PCR false

 

 


Autorităţile spaniole au iniţiat verificări în zona oraşului Girona, după ce fost alertate de cele franceze, care le-au semnalat că cetăţeni care călătoresc spre restul Europei prezintă documente false cu teste PCR negative. Franţa solicită la frontieră astfel de teste în cadrul măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.


Potrivit elperiodico.com., în urma acestor verificări, în dimineaţa zilei de vineri, 26 martie, poliţia spaniolă a oprit în zona localităţii spaniole La Jonquera un autocar ce avea ca destinaţie România, iar cele 31 de persoane care călătoreau cu acest vehicul au prezentat certificate pentru teste PCR presupus false şi în care se menţiona că acestea au fost efectuate în laboratoare din Spania.

Potrivit francebleu.fr, autocarul a fost oprit la o staţie de taxare din localitatea franceză Boulou, iar cei 35 de români aflaţi la bordul acestuia (33 de pasageri şi 2 şoferi) au prezentat toţi teste PCR false. În spatele acestei afaceri ar putea fi reţea din Spania care se ocupă cu falsificarea testelor PCR pe scară extinsă, mai scrie acelaşi website.

În urma contactării laboratoarelor menţionate în documente, acestea au confirmat că codurile înscrise pe testele PCR prezentate fie nu corespundeau emiţătorului, fie corespundeau unei alte persoane.

Românii din acel autocar au fost reţinuţi şi eliberaţi după audieri, urmând ca autorităţile judiciare să se pronunţe în acest caz, în timp ce continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate faptele şi posibila implicare a altor persoane.