monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Problema gunoaielor de pe Someș, fără rezolvare. Tone de deșeuri sunt lăsate în continuare pe maluri. FOTO

Malurile Someșului continuă să fie „îngropate” în gunoaiele aruncate ilegal de oameni. De-a lungul timpului au fost inițiate diverse acțiuni pentru rezolvarea problemei, însă acestea par a fi fără rezultat.

Problema gunoaielor de pe Someș, fără rezolvare.

 

 


Clujenii semnalează tot mai des faptul că gunoaiele de pe malurile Someșului nu dispar, ba mai mult, acestea se înmulțesc. Primarul Emil Boc se declară îngrijorat cu privire la deșeurile aruncate ilegal și precizează că zilnic apar astfel de cazuri în Cluj-Napoca.

 


Un clujean a postat câteva fotografii pe rețelele de socializare, care surprind gunoaiele de pe malurile Someșului, acesta precizând că în urmă cu o lună, situația era aceeași, iar în ciuda trecerii timpului, nu au fost luate măsuri eficiente pentru a diminua problema deșeurilor de pe Someș.

„Așa arată malurile Someșului. Am mai postat aici acum o lună, dar din păcate situația nu s-a schimbat”, a scris Ion Frunză, locuitor al Clujului, în cadrul postării sale.


Boc susține că zilnic sunt aruncate gunoaie în mod ilegal

În urmă cu o zi, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, declara la radio că este îngrijorat cu privire la gunoaiele aruncate de unii clujeni în spații nepermise, iar în ciuda amenzilor aplicate, situația rămâne aceeași.

„În fiecare zi surprindem persoane care, în continuare duc deșeuri în spații nepermise, după lucrările pe care și le fac în apartamente, spre exemplu. E un lucru care arată lipsa de respect față de oraș”, a spus Boc.


Și activistul de mediu clujean Adrian Dohotaru a semnalat recent problema gunoaielor de pe Someș, inițiind o acțiune de sesizare a autorităților clujene cu privire la deșeurile ilegale. Clujenii au fost invitați de activist să semnaleze colectiv miile de tone de gunoaie, pentru a face o schimbare reală în acest sens.

Râul Someș nu este groapă de gunoi. Sute de tone de deșeuri, chiar mii, sunt aruncate în albia și pe malurile Someșului în amonte de Barajul Florești, dar și în aval, gunoaie care ajung în Cluj-Napoca și mai departe. Gunoaiele poluează râul și malurile și ne strică bucuria de a fi în natură. Cer curățarea de gunoaie. Cer bariere în mai multe locații pentru a preveni depozitarea ilegală de deșeuri și camere de supraveghere. Dar propun soluții pe termen lung: tranzitarea zonei la minut prin realizarea unei piste de biciclete la nivel metropolitan, plus alei pietonale la râu, crearea de arii naturale protejate și spații verzi la râu”, se arăta în cuprinsul sesizării formulate de Adrian Dohotaru.


Sursă foto: Facebook/ Grup Clujul Civic

CITEȘTE ȘI

Someșul, în continuare plin de gunoaie. Activiștii clujeni cer contracte de salubrizare și sistem video de supraveghere