monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aproape 1.500 de români sunt internați la ATI. În ultima zi au fost confirmate 5.498 de cazuri COVID-19

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat aproape 5.500 de cazuri noi de infecție cu COVID-19. 154 de români au murit din cauza noului coronavirus, la secțiile ATI din țară fiind internați în acest moment aproape 1.500 de pacienți.

Aproape 1.500 de români sunt internați la ATI

 

 


În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 5.498 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19. În același interval, au fost raportate 154 de decese, dintre care, 79 au fost bărbați 75 femei. În acest moment, 1.448 de pacienți se află internați la secțiile ATI din țară.

 


Dintre decesele cauzate de COVID-19 în ultima zi, un deces a fost raportat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani. 148 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Numărul total de persoane internate cu COVID-19 în spitalele din țară este de 13.409.


Până în prezent, în România au fost confirmate 970.224 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus,  867.663 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 23.973 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Peste 26.000 de persoane, testate în ultimele 24 de ore

Pe teritoriul țării, 67.560 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.271 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.327 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 95 persoane.


În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 26.709 teste RT-PCR (14.218 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.491 la cerere) și 10.634 de teste rapide antigenice. În total, de la începutul pandemiei, în România au fost prelucrate 6.800.572 de teste RT-PCR și 636.855 de teste rapide antigenice.